Părintele Necula: Nu doar un post bun vă doresc, ci un post cu lumină, un post cu bucurie și un post cu Soarele Hristos | OPINIE
Poate mai mult decât oricând, acum trebuie să postim – pentru că țara este în derivă.
Poate mai mult decât oricând, acum trebuie să postim – pentru că țara este în derivă.
La șefia Inspectoratului Școlar Județean Sibiu a fost numit, prin ordin al ministrului Educației, Alexandru Dumbravă, fost director al Casei Corpului Didactic, susținut de PNL. De asemenea, la Casa Corpului Didactic, directoarea Claudia Mery Sîmtion, consilier local PSD, a fost înlocuită din funcție.
Revista Transilvania și Muzeul ASTRA au organizat ieri, la Casa Hermes, în Piața Mică, vernisajul expoziției interactive „Romanul românesc al secolului al XIX-lea“.
Reputata pianistă Mădălina Pașol și laureații concursului „Valori pianistice” sunt invitații evenimentului care va încheia sezonul 2019 al Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA.
CS Măgura Cisnădie poate realiza din nou o premieră pentru handbalul sibian: calificarea pentru a doua oară, consecutiv, în grupele EHF Cup, a doua competiție handbalistică intercluburi la nivel european. Practic, echipa din Cisnădie, antrenată de principalul Alexandru Weber, poate clădi pe performanța de anul trecut, când a intrat pentruRead More
Proprietarii primului centru comercial din municipiul Sibiu, deschis joi, au fost amendaţi imediat după inaugurare, cu suma de 50.000 de lei, pentru că au deschis magazinele fără să aibă autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
Tradiția de a sărbători Anul Nou printr-un elegant concert de muzică clasică va continua la Sibiu, prin ediția a XI-a a concertului de Anul Nou, eveniment organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
La nivelul județului Sibiu, sunt disponibile 937 locuri de muncă vacante oferite de 88 angajatori, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.
Muzeul Național Brukenthal organizează expoziția foto-documentară: „1989 – un an ce nu trebuie uitat”. Locul desfășurării este Piața Mare, în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, iar curatori sunt dr. Raluca Teodorescu și dr. Dana Hrib.
Centrul comercial Promenada, deținut de fondul de investiții NEPI Rockcastle, și-a deschis porțile pentru sibieni. Situat în zona centrului vechi, acesta este primul mall deschis în municipiul Sibiu. În urma investiției de 100 milioane de euro, noul complex găzduiește peste 150 de magazine și spații comerciale, ce acoperă toate categoriileRead More
Anul aniversar Junii Sibiului – 75 de ani de activitate se apropie, cu paşi repezi, spre final. A fost un 2019 greu, dar frumos, marcat de turnee în Europa şi în America de Nord, de numeroase reprezentații în ţară și în Sibiu. Vor urma, în săptămâna 26 noiembrie – 1Read More
Biserica „Buna Vestire” și „Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Apoldu de Jos a fost binecuvântată de ÎPS Laurențiu, mitropolitul Ardealului.
Revista Transilvania și Muzeul ASTRA organizează astăzi, 15 noiembrie, de la ora 12, la Casa Hermes, în Piața Mică, vernisajul expoziției interactive „Romanul românesc al secolului al XIX-lea“.
Odată cu apariția interesului spre un mod de viață sănătos au apărut numeroase alternative la o alimentație corectă. Semințele de in, pe lângă alte semințe, pot asigura corpului, nutrienți foarte valoroși pentru sănătate.