Cele mai noi știri

foto: Cosmin Călinescu

Concurs gastronomic

Timp liber 21/02/2020 at 10:23

Pasionații de ceaun sunt așteptați la „Festivalul Ceaunului”, în acest sfârșit de săptămână.

Mărțișoare pentru fapte bune

Mărțișoare pentru fapte bune

Societate 21/02/2020 at 10:21

La Crucea Roșie Sibiu a început confecționarea mărțișoarelor.

Siguranța rutieră, pe primul loc

Siguranța rutieră, pe primul loc

Administrație 21/02/2020 at 10:19

Drumarii sibieni și-au concentrat atenția pe activitățile menite să îmbunătățească siguranța circulației rutiere.

Artmania 2020. Al doilea val

Artmania 2020. Al doilea val

Timp liber 21/02/2020 at 10:17

Trupele Fish, Port Noir și Testament și-au confirmat participarea la cea de-a 15-a ediție ARTmania Festival, care va avea loc în perioada 24-25 iulie, în Piața Mare.

Peste 120 de persoane au participat la dezbaterea publică intitulată „Unde sunt fondurile europene în județul Sibiu?“

Fondurile nerambursabile, cea mai sigură oportunitate de dezvoltare

Administrație, Economie 21/02/2020 at 10:13

Judeţul Sibiu se numără printre primele cinci zone cele mai dezvoltate din România, ţinând cont de faptul că 80% din bugetul de dezvoltare al Consiliului Judeţean (CJ) se bazează pe fonduri nerambursabile, potrivit directorului ADR Centru, Simion Creţu şi preşedintelui CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

OPINIE | Cine este PSD

OPINIE | Cine este PSD

Opinii 21/02/2020 at 10:11

PSD Sibiu a cerut „Vă vedem din Sibiu“ să iasă în stradă împotriva celor 25 de ordonanțe de urgență trecute noaptea de guvernul Orban. Așa cum am spus deseori, „Vă vedem din Sibiu“ găsește inacceptabil abuzul de OUG – și chiar este pentru scoaterea OUG din Constituție. Se pot găsiRead More

Exercițiu de imagine

Exercițiu de imagine

Sport 21/02/2020 at 10:09

Primăria Sibiu a premiat cei mai buni sportivi ai Sibiului, în cadrul unei gale organizate cu ștaif, în prag de campanie electorală.

Benedek (UDMR): Noi dorim alegeri anticipate, dar să fie organizate legal!

Benedek (UDMR): Noi dorim alegeri anticipate, dar să fie organizate legal!

Politică 19/02/2020 at 14:06

UDMR cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență privind anticipatele. Deputatul de Sibiu Benedek Zacharie a subliniat că formațiunea este în favoarea alegerilor anticipate, cu condiția ca acestea să fie organizate legal.

Neagu (PNL): Opțiunea alegerilor parlamentare anticipate luată de președintele Iohannis și PNL este corectă

Neagu (PNL): Opțiunea alegerilor parlamentare anticipate luată de președintele Iohannis și PNL este corectă

Politică 18/02/2020 at 20:17

Deputatul sibian Nicolae Neagu consideră că avizul negativ dat ministrului propus al Finanțelor a fost un vot politic.

Innovation Labs deschide porțile pentru Hackathon Sibiu

Innovation Labs deschide porțile pentru Hackathon Sibiu

Societate 18/02/2020 at 15:34

Programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice Innovation Labs 2020 invită tinerii pasionați de inovare tehnologică și digitală să își materializeze ideile în cadrul Hackathoanelor și programelor de mentorat organizate în București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Șantierele de modernizare a străzilor din Sibiu se redeschid în următoarele zile

Șantierele de modernizare a străzilor din Sibiu se redeschid în următoarele zile

Administrație 18/02/2020 at 15:23

Odată cu încălzirea vremii, Primăria Sibiu și constructorii contractați deschid șantiere noi și reiau lucrările începute în 2019.

Casa Teutsch

Prelegere despre vecinătățile săsești

Societate 18/02/2020 at 15:19

Dr. Raluca Maria Frîncu, muzeograf la Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” din cadrul Muzeului Național Brukenthal, va susține la Casa Teutsch o prelegere intitulată „Sistemul vecinătăților la sași”.

Președintele PLUS Sibiu vrea să candideze la Primărie

Președintele PLUS Sibiu vrea să candideze la Primărie

Politică 18/02/2020 at 15:14

Liderul filialei judeţene a PLUS Sibiu, Raul Andrei Apostoiu, va candida la funcţia de primar al municipiului Sibiu.

Elevi în vizită la uzina de apă ”Dumbrava”

Elevi în vizită la uzina de apă ”Dumbrava”

Administrație, Învățământ 18/02/2020 at 15:10

Școala a fost ”altfel” pentru elevii clasei a XII-a din cadrul Colegiului Economic ”George Barițiu” din Sibiu care au dorit să afle cât mai multe despre procesele de potabilizare a apei.

Semi-stadion, semi-victorie! FC Hermannstadt și-a făcut din nou suporterii fericiți, după ce a egalat pe final Astra Giurgiu

Semi-stadion, semi-victorie! FC Hermannstadt și-a făcut din nou suporterii fericiți, după ce a egalat pe final Astra Giurgiu

Evenimente 18/02/2020 at 07:18

Cu meci programat la o oră de fotbal important, FC Hermannstadt a readus 4.000 de spectatori pe (semi) Municipalul sibian pentru întâlnirea cu Astra Giurgiu. Aseară, i-a bucurat din nou pe fani după ce a egalat la 2 pe final, la fel ca-n urmă cu două săptămâni cu Sepsi.