Cele mai noi știri

VIDEO: Lucrările pe lotul 2 al A10, lângă Aiud, nefinalizate! Circulația, pe o singură bandă pe sens

VIDEO: Lucrările pe lotul 2 al A10, lângă Aiud, nefinalizate! Circulația, pe o singură bandă pe sens

Economie 02/12/2021 at 13:55

Lucrările la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda încă se desfășoară, deși acesta a fost deschis. Traficul este restricționat lângă Aiud. Ultimul lot al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 2, în lungime de 24,25 kilometri, între Alba Iulia şi Aiud, a fost deschis circulaţiei rutiere marţi, 30 noiembrie. Totuși, există anumite restricţii. CelRead More

Foto: Arhivă

Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor contravenţionale nu mai trebuie trimis la Poliţie

Altele 02/12/2021 at 13:49

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie. „Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzutRead More

17 copii și 8 dascăli confirmați azi cu COVID. Din ce școli sunt?

17 copii și 8 dascăli confirmați azi cu COVID. Din ce școli sunt?

Învățământ 02/12/2021 at 13:23

Din cauza cazurilor de îmbolnăvire COVID și a scenariilor de desfășurare a cursurilor , 1.662 de preșcolari și elevi învață azi în sistem online. Conform ISJ, azi au fost raportați 17 preșcolari și elevi și 8 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2. Repartiția celor 17 de preșcolari și eleviRead More

Veste bună pentru pensionari, la început de decembrie! Problema pensiilor a fost rezolvată

Veste bună pentru pensionari, la început de decembrie! Problema pensiilor a fost rezolvată

Administrație 02/12/2021 at 13:20

Marius Budăi, ministrul Muncii din Guvernul Ciucă a anunțat o veste bună pentru pensionari, la începutul lunii decembrie. Problema pensiilor a fost rezolvată. După ce fostul ministru Raluca Turcan a vorbit mult în ultimele zile din mandatul său despre lipsa de fonduri pentru pensiile românilor și a stârnit îngrijorare, noulRead More

Creștere însemnată a noilor cazuri COVID în județ

Creștere însemnată a noilor cazuri COVID în județ

Sănătate 02/12/2021 at 13:16

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 42.569 persoane (83 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care niciuna reinfectată). Până la data curentă au fost vindecate 36.779 persoane, iar 1.607 persoane auRead More

Constantin Chiriac, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi

Constantin Chiriac, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi

Cultură 02/12/2021 at 12:20

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi 2020, a primit la Iași această importantă distincție cu prilejul zilei de 1 Decembrie 2021. Cea de-a V-a ediție, din anul 2020, a Premiilor Naționale Negruzzi, nu aRead More

Surpriza polițiștilor după ce au oprit un șofer ce gonea cu 103 km/h

Surpriza polițiștilor după ce au oprit un șofer ce gonea cu 103 km/h

Evenimente 02/12/2021 at 12:11

Luni dimineață, în municipiul Sibiu, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, pe Calea Șurii Mici, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat și au oprit un autoturism condus cu viteza de 103 km/h într-o zonă cu limitare la 50 deRead More

Încolțiți de polițiști! Tâlhării și furturi, doi sibieni arestați

Încolțiți de polițiști! Tâlhării și furturi, doi sibieni arestați

Evenimente 02/12/2021 at 12:08

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut în weekend, pentru 24 de ore, doi sibieni, o tânără în vârstă de 19 și un tânăr în vârstă de 18 ani, cercetați penal pentru tâlhărie calificată și furt calificat. Cei doi sunt bănuiți că, în perioada 22Read More

„Dar din dar pentru nevoiași”, campania menită să înfrumusețeze puțin Crăciunul celor mai puțin norocoși

„Dar din dar pentru nevoiași”, campania menită să înfrumusețeze puțin Crăciunul celor mai puțin norocoși

Societate 02/12/2021 at 11:42

Într-o lume parcă tot mai zbuciumată și lipsită de empatie și speranță mai există oameni care se gândesc la semenii lor mai puțin norocoși, și încearcă să le facă viața mai frumoasă. Soții Boldijar, din Sibiu, sunt doi astfel de oameni care se pregătesc acum, pentru al șaptelea an consecutivRead More

CSU Sibiu a ales Muzeul Astra, de Ziua Națională

CSU Sibiu a ales Muzeul Astra, de Ziua Națională

Timp liber 02/12/2021 at 09:35

Baschetbaliștii de la CSU Sibiu s-au bucurat de Ziua Națională a României în Muzeul Astra. Spre surprinderea tuturor, au avut parte și de un mini-concert susținut în Pavilionul Muzeal Multicultural (intrarea principală din Muzeul în aer liber). Solist: Rareș Uță! „Băieții noștri știu foarte bine să ne impresioneze, iar deRead More

Daniel Buda: „Transportul animalelor vii către țările terțe trebuie să continue”

Daniel Buda: „Transportul animalelor vii către țările terțe trebuie să continue”

Economie 02/12/2021 at 09:32

Daniel Buda a readus în discuție transportul animalelor vii către țările terțe, deoarece fermierii români și din Uniunea Europeană sunt dependenți de acest lucru. Europarlamentarul Daniel Buda (PNL/PPE) a fost prezent la  ultima reuniune a Comisiei privind Protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European și a subliniat câteva aspecteRead More

Apă Canal Sibiu SA angajează pentru LABORATORUL DE METROLOGIE

Apă Canal Sibiu SA angajează pentru LABORATORUL DE METROLOGIE

Utile 02/12/2021 at 07:45

Apă Canal Sibiu SA angajează pentru: LABORATORUL DE METROLOGIE INGINER în domeniul : metrologic /mecanic/electromecanic/instalații-1post Cerinte:   -studii superioare  tehnice in domeniul mecanic/instalații/metrologic,                 –  experiența în domeniul verificărilor metrologice constituie un avantaj,              –  cunoștințe operare PC,                 –  abilități de muncă în echipă și implementare proceduri de lucru, CererileRead More

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „După ce ne insultăm țara în toate felurile, de 1 Decembrie devenim mândri că suntem români”

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „După ce ne insultăm țara în toate felurile, de 1 Decembrie devenim mândri că suntem români”

Altele 02/12/2021 at 07:42

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. La Mulți Ani România! De ziua ta, îți urez să primești în dar 100 de fabrici noi în următorii 10 ani. „Chezășia esențială a situației internaționale a unui stat e sănătoasa lui stare internă” (I.C. Brătianu) După ce timp de un an de zile uitămRead More

FOTO O sibiancă care a învins cancerul, printre câştigătorii ultramaratonului de la Cluj

FOTO O sibiancă care a învins cancerul, printre câştigătorii ultramaratonului de la Cluj

Sport, Timp liber 01/12/2021 at 22:32

Directoarea Muzeului de Istorie Naturală de la Sibiu, biologul Ghizela Vonica, se numără printre câştigătorii ultramaratonului Cluj EcoTrail de la Cluj, asta după ce în urmă cu câţiva ani a reuşit să învingă cancerul. „ECOTRAIL Cluj 2021 (ed a 4-a), locul 1 feminin open și categoria Semimaraton 26 km”, aRead More

CORONAVIRUS – Suspiciuni de tulpină africană la trei persoane venite cu avionul la Bucureşti

CORONAVIRUS – Suspiciuni de tulpină africană la trei persoane venite cu avionul la Bucureşti

Sănătate 01/12/2021 at 22:16

Un jucător de rugby din Baia Mare şi alte două persoane care au ajuns la Bucureşti, cu avionul din Africa de Sud, s-au îmbolnăvit de COVID-19 şi acum specialiştii încearcă să vadă dacă este vorba despre temuta variantă Omicron, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate, celor două persoane le-auRead More