Pacientă din Ucraina, operată la SCJU Sibiu de tumoră la sân

O pacientă de 37 de ani din Ucraina, refugiată în județul Sibiu, a fost operată de tumoră la sân în cadrul secției Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic de Urgență Sibiu. Este o frază simplă, care relatează un fapt. Dar, dincolo de acest fapt simplu, se ascunde o poveste de viață.  Povestea unei femei care, deși se afla într-o situație medicală complicată, recent descoperită, a trebuit să fugă din fața războiului.

Scriitorul britanic William Thackeray spunea „războiul colectează (….) tribut de la bărbați și femei. Primul este să plătești cu sânge, iar al doilea – cu lacrimi”. O imagine pe care, în ultimele luni, o putem asocia cu războiul din Ucraina și efectele acestuia asupra vieților oamenilor simpli, a căror existentă a fost zdruncinată de acest conflict armat. Este și cazul lui Z.V, în vârstă de 37 de ani, din regiunea Donețk, care a trebui să se refugieze din calea războiului, în pofida problemelor sale de natură medicală și a faptul că și-a lăsat în urmă poate cel mai important sprijin  – soțul, care a fost nevoit să rămână în regiunea Donețk.

Inițial, Z.V împreună cu copilul în vârstă de 7 ani și cu mama sa au plecat din regiunea Donețk în regiunea Cernăuți, dar apoi au decis să se refugieze în România, unde au ajuns în luna iunie, în timp ce soțul său a fost nevoi să rămână în Ucraina.

“Linia frontului se apropia cu repeziciune de orașul în care trăiam și de aceea am decis în luna martie să plecăm în regiunea Cernăuți pentru ca apoi să hotărâm să ne refugiem în România, unde am ajun în iunie. În Cernăuți am fost ajutați de voluntari baptiști și astfel am ajuns la Sibiu”, povestește Z.V, care a adăugat că “teama de război, greutățile în aprovizionarea cu alimente și chiar lipsa apei potabile” au fost printre elementele decisive care au dus la hotărârea de a veni în România.

Z.V. nu a adus însă cu ea doar amintiri, speranțe și pe cei doi membri ai familiei, ci și o afecțiune medicală recent descoperită, care nu poate fi ignorată, existând potențialul să se agraveze. Pentru această afecțiune, cu sprijinul voluntarilor din tabăra de refugiați din județul Sibiu unde este cazată, s-a adresat medicilor din cadrul SCJU Sibiu.

„Pacienta a fost diagnosticată imagistic în Ucraina cu o tumoră malignă dar, din cauza războiului, nu s-au mai putut urma acolo pașii necesari în tratarea acestei afecțiuni. Pacienta a fost inițial preluată de colegii din Secția Clinică Oncologie (Dr. Victor Nimirceag), care împreună cu colegii de la Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală (Conf.dr. Florin Grosu)  și cei de la Anatomie Patologică  (Dr. Andrei Ilie) au stabilit diagnosticul și au trimis pacienta pentru etapa de tratament chirurgical în Secția Clinică Chirurgie II a spitalului județean, unde în cursul zilei de azi a avut loc intervenția chirurgicală”, explică Conf.univ.dr Dan Bratu, medicul șef al secției și medicul curant al pacientei.

Z.V. privește cu încredere spre viitor și speră ca, la un moment dat să se reîntoarcă în Ucraina. Până atunci, va urma la Sibiu tratamentul pentru afecțiunea sa și va continua să locuiască, împreună cu mama sa și cu fiul de 7 ani într-un centru pentru refugiați din județul Sibiu unde „au fost primiți foarte bine, beneficiază de condiții bune și primesc alimente din care își prepară singuri mâncare”. Mai mult, deși îi este dor de tatăl său, copilul în vârstă de 7 ani s-a adaptat bine “și-a făcut prieteni, are bicicletă, jucării și se simte foarte bine”.

În ceea ce privește problema medicală, operația a decurs în mod corespunzător, formațiunea tumorală de pe porțiunea de sân a fost îndepărtată, fiind, de asemenea, îndepărtați și niște ganglioni de la axilă.

“Procedura chirurgicală a decurs foarte bine, momentan pacienta se află în secția ATI pentru câteva ore. Ulterior va rămâne în continuare sub supravegherea Comisiei Oncologie a SCJU Sibiu și va efectua tratament de specialitate”, a mai declarat Dr. Dan Bratu, care este unul dintre cei mai experimentați chirurgi în abordarea unor astfel de patologii. De altfel, în cadrul Secției Chirurgie II a spitalului județean sunt abordate cu succes foarte multe cazuri de acest tip.

Despre serviciile medicale primite în cadrul SCJU Sibiu, Z.V. are doar cuvinte de laudă: “sunt bucuroasă pentru că am putut avea acces la serviciile medicale oferite în spital, unde am fost îngrijită foarte bine și le mulțumesc tuturor pentru acest lucru”.

Totodată, Z.V a transmis un mesaj și românilor „mulțumesc pentru tot ajutorul dat Ucrainei și în special tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit până acum și care au fost foarte receptivi, s-au comportat foarte frumos și ne-au sărit în ajutor”.

„Nu este nimic bun într-un război, excepție făcând sfârșitul său”, spunea Abraham Lincoln, și cu siguranță avea dreptate. Alături de Z.V și familia acesteia, sperăm cu toții ca războiul să se încheie iar viața să-și reia cursul firesc. Până atunci însă trebuie să ajutăm!

Pentru că sănătatea nu are frontiere iar umanitatea nu e îngrădită de granițe!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*