Pe scena „Piano Rocks” au urcat, încă de la prima ediţie, o serie de artişti consacraţi, nume cunoscute nu numai publicului sibian, ci şi întregii ţări.
Alături de pianista Teodora Cîrciumaru, Tudor Turcu, Nicu Covaci, Radu Nechifor, Sebastian Marcovici sau Paula Seling sunt doar câteva dintre numele care au răspuns afirmativ la invitaţiei organizaotrilor. Lor li se vor alătura anul acesta alţi artişti precum Dombi Emanuel (trombon), Andrei Marcovici (percuţie), Romulus Cipariu (țambal) şi cvartetul braşovean 4Tune!. „Avem din nou alături de noi pe tânăra coregrafă Aleisha Gardner şi dansatori ai partenerului nostru tradițional, Teatrul de Balet Sibiu. În fiecare an avem și un invitat special. Ediţia cu numărul 4 îl aduce în faţa publicului sibian pe Ovidiu Ioncu „Kempes”, vocea care a consacrat trupele Cargo și RezidentEX”, a declarat Laurențiu Străuț, organizatorul evenimentului.
Ovidiu Ioncu „Kempes” este liderul trupei KEMPES și vocea metalică alături de care s-au remarcat formațiile Cargo și RezidentEX. În 1988, Ioncu este cooptat în formația Cargo de la trupa Capricorn din Arad. Porecla „Kempes” i s-a dat datorită îndemânării fotbalistice și a asemănării cu argentinianul Mario Kempes. Înregistrează cu Cargo albumele: „Povestiri din gară” (1992), „Destin” (1995), „Colinde și obiceiuri de iarnă” (1996), „Ziua Vrăjitoarelor” (1998), „Colinde” (2000) și „Spiritus Sanctus” (2003), precum si single-uri („1989”, „Brigadierii”, „Buletin de știri”, „Doi prieteni/Ana”, „Capra/Lui”, „Clasa muncitoare”, „Batacanda”, „Steaua & Urare”, „Cântecul Paștelui”, „Bagă-ți mințile-n cap”, „Mama”), remarcându-se prin vocea puternică. La puțin timp după lansarea albumului „Destin”, Kempes are un accident de motocicletă, în care este rănit grav. A urmat un extraordinar concert în semn de solidaritate ce a avut loc la Sala Polivalentă, în care alături de Cargo au cântat Mircea Nedelcu, Berti Barbera, Vali Sterian, Iris, Weinberger și alții. În mai 2003, Ovidiu Ioncu pleacă în Australia. Revine în România în 2012 și lansează albumul „Alpha”, împreună cu RezidentEX. În 2015 alături de trupa sa, KEMPES, lansează albumul „Regăsire”, album foarte apreciat de iubitorii rock-ului românesc și nu numai.
Biletele pentru concertul Piano Rocks sunt disponibile începând cu data de 4 iulie şi vor putea fi achiziţionate de la Casa de bilete a Sălii Thalia sau online de pe www.kompostor.ro. Preţul unui bilet este de 30 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50% din preţul biletului.
Piano Rocks este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu, proiectul fiind cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.