Ovidiu Dragoman, alături de echipa artistică și administrativă a Teatrului de Balet Sibiu, participă în data de 2 octombrie, la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu. Echipa Teatrului de Balet Sibiu va alerga în cadrul Maratonului Internațional Sibiu, în cursa „Crosul Visma”, pe o distanță de 5 kilometri, pentru cauza asociației SUS INIMA – „600 de nopți de somn liniștit pentru pacienții oncologici”.
La eveniment, alături de Ovidiu Dragoman și echipa administrativă a instituției, vor alerga dansatorii Gabriella Delgado (Republica Dominicană), Răzvan Iacob (România), Camille Texier (Franța), Antonin Faraut (Franța), Franco Cubero (Cuba), Elle Marie Hennequin (Marea Britanie), Dalia Millan (Columbia), Maynard Fernandez (Cuba), Aleisha Gardner (Noua Zeelandă), Ayaka Nagai (Japonia), Tereza Dragomir (România), Alba Ferndandez (Spania), Mattia Loghitano (Italia), Michaela Gobas (Canada), Anna Pasello (Italia).
Acces gratuit pentru donatori, la spectacolele Teatrului de Balet Sibiu
Teatrul de Balet Sibiu oferă persoanelor care vor susține echipa TBS în acest demers și vor dona pentru cauza Asociației SUS INIMA, o invitație la oricare dintre spectacolele programate în perioada septembrie – decembrie 2021 și un poster cu autograful unuia dintre artiștii care aleargă la maraton. Invitațiile se oferă în limita locurilor disponibile și pot fi ridicate, împreună cu posterele cu autograf, exclusiv de la sediul administrativ al instituției (Parcul Tineretului, nr. 1), în baza confirmării plății donației. Donațiile pot fi făcute online, pe site-ul Maratonului Internațional Sibiu, aici.
„Maratonul Internațional Sibiu este unul dintre cele mai coerente și consistente evenimente ale Sibiului, care reușește nu doar să rezolve o parte importantă din problemele comunității, dar care are forța de a ne aduce împreună, de a ne uni în jurul cauzelor care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Participăm în acest an la maraton, artiști și angajați ai Teatrului de Balet Sibiu, convinși fiind că împreună, prin efortul individual al fiecăruia dintre noi, vom reuși să ajutăm cauza Asociației SUS INIMA și vom aduce împreună puțină alinare acolo unde e poate cea mai mare nevoie: în rândul bolnavilor oncologici. Împreună avem forța de a schimba în bine lumea în care trăim, de aceea invităm publicul nostru, care ne este aproape de 13 ani la Sibiu, să vină alături de noi în acest demers și să doneze pentru cauza Asociației SUS INIMA. Toți spectatorii noștri, care ne vor susține și vor dona pentru această cauză, vor avea acces gratuit la unul dintre spectacolele TBS din perioada septembrie – decembrie 2021.” Ovidiu Dragoman, Director Teatrul de Balet Sibiu
„E minunat să vedem cum comunitatea internațională a Teatrului de Balet Sibiu s-a mobilizat și va veni în sprijinul comunității lor adoptive sibiene. Ne bucurăm să vedem că Maratonul rămâne evenimentul care ne aduce pe toți împreună”, Ciprian Ciocan, Director eveniment
„Este important să fim în continuare conștienți de faptul că lipsa condițiilor materiale decente, continuă să fie un factor determinant în lupta cu cancerul. Un număr semnificativ de pacienți oncologici aleg să nu continue cu tratamentul recomandat, datorită faptului că condiția lor materială nu le permite să facă naveta sau să stea în chirie/hotel în Sibiu pentru 6-8 săptămâni, atât cât durează tratamentul. SUS INIMA îi deservește pe o mare parte din acești pacienți. Toate serviciile SUS INIMA sunt oferite gratuit și puse la dispoziția beneficiarilor. Casa SUS INIMA oferă cazare care include accesul la dormitoare, băi, o bucătărie și grădină exterioară complet mobilate și dotate cu toate cele necesare, de la lenjerii curate, la farfurii sau geluri de duș. O noapte de cazare în casa SUS INIMA costă 60 Ron/noapte. Ne propunem să strângem împreună banii pentru 600 de nopți de cazare. 600 de nopți de somn liniștit pentru pacienții oncologici.” Lu Knobloch, Vicepreședinte Asociația SUS INIMA.