Ovidiu Dragoman se dezlănțuie: „Este inadmisibil!“

Filarmonica de Stat Sibiu, în parteneriat cu Teatrul de Balet Sibiu, a programat pentru data de 7 februarie 2025, două matinee educative pentru copii, cu spectacolul de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, cu participarea live a orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu. Evenimentele sunt în pericol de a nu mai avea loc cu orchestră live.

Foto: Arhivă

Deși repetițiile pentru eveniment au avut loc în condițiile stabilite, cu participarea orchestrei Filarmonicii, evenimentele sunt în pericol de a nu mai avea loc cu orchestră live, ci cu muzica înregistrată, din cauza grevei declanșate cu doar două zile înainte de eveniment, în data de 5 februarie 2025, de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu.

„Este de neînțeles și inacceptabil modul în care un grup restrâns de persoane, din componența Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, își permite să dicteze direcția unei instituții publice de cultură din România, afectând activitatea artistică și profesională a celorlalți artiști, personal tehnic, administrativ și totodată afectând în mod grav interesul publicului din Sibiu.

Observ cu regret cum acest grup restrâns de persoane din Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, generează în mod constant conflicte menite să perturbe buna desfășurare a activității și care subminează în mod constant încrederea publicului în cultură.

Este inadmisibil ca cineva remunerat de o instituție românească de cultură, să acționeze împotriva intereselor culturale locale, ale publicului din Sibiu. Cum este posibil ca o direcție strategică importantă, aceea de educare a tinerelor generații și implicit a viitorului public, să fie sabotată într-un mod atât de cinic, chiar de către persoane care la rândul lor au copii? Cum este posibil ca șansa și bucuria copiilor Sibiului de a participa la un concert educativ să fie decisă de un grup restrâns de persoane, care pun interesele personale financiare înaintea interesului publicului? Cum este posibil ca acești oameni, în loc să contribuie la dezvoltarea și armonia artistică, adoptă o atitudine conflictuală, folosind tactici de dezbinare care nu își au locul într-o instituție de cultură de prestigiu?

În acest context, îmi exprim dezacordul față de aceste practici și subliniez că nu vom colabora, pentru evenimentele Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, cu nimeni care încearcă să obțină interese personale prin șantaj și manipulare continuă. Consider că acest grup a beneficiat suficient de toleranța managerială din trecut și că este momentul ca astfel de comportamente să înceteze.

Respectul pentru public, pentru tânăra generație și pentru viitorul cultural al acestei țări trebuie să primeze. Oricine activează în acest domeniu trebuie să înțeleagă că arta nu trebuie să fie transformată într-un instrument de șantaj sau de impunere a unor interese personale.”a transmis Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – Teatrul de Balet Sibiu

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura