Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) sărbătorește 15 ani de la înființare, scrie mitropolia-ardealului.ro.
În 23-24 ianuarie 2010, un grup de 20 elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, alături de profesoara Carmen Jinariu, au mers în excursie la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba, o experienţă duhovnicească pe care tinerii sibieni nu au uitat-o niciodată. Reveniţi de la Mănăstirea Oaşa, tinerii elevi au înţeles nevoia de a înfiinţa o organizaţie şi astfel lua naştere OTS, care avea să fie înscrisă în octombrie 2010 în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România.
Nucleul inițial al asociației l-a constituit un grup de aproximativ 20-25 de tineri din toate clasele de liceu, iar în timp a atras tot mai mulţi elevi şi studenţi. Sub coordonarea prof. Carmen Jinariu, tinerii au organizat activități duhovniceşti, culturale, de voluntariat, excursii, drumeții, tabere. Prima activitate pe care a organizat-o OTS a fost un concurs de eseuri cu titlul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care s-a încheiat cu o conferință în sala mare de sport a liceului, susținută de părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa.
Duminică de duminică, în sărbători şi în alte zile, tinerii din OTS se întâlnesc la Sfânta Liturghie, în rugăciune şi în comuniune, iar concertele de colinde susţinute de OTS au devenit o tradiţie şi sunt aşteptate cu nerăbdare an de an de sibienii iubitori de tradiţii şi obiceiuri româneşti autentice.
„Împreună pentru veșnicie!”
Activităţile OTS se desfăşoară sub motto-ul „Împreună pentru veşnicie!”. Într-un comunicat al OTS, tinerii mărturisesc faptul că sunt „15 ani în care am crescut împreună, ne-am dezvoltat și am rămas uniți prin credință, dragoste și prietenie. În acești 15 ani, am învățat ce înseamnă să crezi. Am învățat ce înseamnă să dăruiești. Și, mai presus de toate, am învățat că puterea adevărată stă în împreună. Totul a început acum 15 ani, la Mănăstirea Oașa, locul unde credința și liniștea au pus bazele unui vis comun. Aşa prinde contur o comunitate care avea să devină un reper pentru generații de tineri. Sub cerul munților și îndrumarea părinților duhovnici, s-a clădit o familie sufletească, întemeiată pe valori ce poartă în ele frumusețea veșniciei. Anii care au urmat au fost martorii unei necontenite munci de suflet. S-au născut prietenii trainice, s-au organizat tabere, conferințe și evenimente care au apropiat oameni și au răspândit bucurie. În acești 15 ani, s-au scris povești în care credința a devenit temelie, iar iubirea – calea de urmat. Astăzi, Organizația Tinerilor din Sibiu este mult mai mult decât un simplu grup de tineri – este o comunitate unită de idealuri comune. Este dovada vie că atunci când oamenii sunt uniți, veșnicia devine posibilă”.
Întâlnirea aniversară a OTS va avea loc joi, 23 ianuarie, ora 18:00, în Sala cu coloane a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.