Ordinul care reglementează cursurile în școli. În ce condiții se suspendă cursurile

Ordinul care reglementează modul în care se vor desfășura cursurile în școli începând de luni a fost finalizat în această seară.

Ministrul Educației și cel al Sănătății au decis că suspendarea orelor va fi impusă pentru 14 zile dacă în clasele de gimnaziu și liceu vor fi doi elevi confirmați pozitiv, iar la grădiniță și clasele primare, regula se va aplica la depistarea unui singur caz, conform Digi24.

„În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, se arată în ordinul citat de Agerpres.

De asemenea, personalul din învățământ care aduce o adverință de la medicul curant ori de medicina muncii pentru a face dovada unei afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau imunitate deficitară vor scutiți de la orele la clasă. Aceeași regulă se aplică și profesorilor vârstnici, iar aceștia vor fi nevoiți să își desfășoare activitaea în mediul online.

În cadrul universităților, decizia se va lua separat de conducerea instituțiilor în consultarea senatului universitar.

„DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”, se mai arată în document.

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB.

În acest caz, DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul unităţii de învăţământ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*