Orban, la Jina: Sper să vină vremurile în care lâna va costa mai mult decât te costă să tunzi o oaie

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat azi, la festivalul ciobanilor de la Jina, că „speră să vină vremurile în care lâna va costa mai mult decât te costă să tunzi o oaie”.

Ludovic Orban a participat la festivalul „Sus pe muntele din Jina” / foto: Facebook Raluca Turcan

„Vin aici cu mare bucurie. Nu vin pentru prima oară. Vin pentru că aici sunt oameni răzbătători, oameni gospodari. (…) Sper să vină vremurile în care lâna va costa mai mult decât te costă să tunzi o oaie. Sper să vină vremurile în care prin intermediul meşteşugurilor tradiţionale să reuşim să promovăm toate produsele care se nasc aici, din mâinile oamenilor. Sper să vină vremurile în care ciobanii să nu mai trebuiască să se ducă fiecare la piaţă să-şi vândă brânza şi celelalte produse, luptându-se cu mafiile din pieţe, cu tot felul de obstacole, care îi împiedică să obţină cu adevărat banii pe care îi merită pentru munca lor”, le-a spus oamenilor Ludovic Orban.

Într-o declaraţie acordată AGERPRES, liderul PNL a spus că vine la festivalul de la Jina de mai mulţi ani, pentru că îi plac sibienii, dar şi locul din Mărginimea Sibiului, o zonă în care se simte foarte bine.

Ludovic Orban a fost invitat de fluieraşii din Jina să li se alăture într-un scurt moment artistic, pe păşunea unde ieri și astăzi a avut loc festivalul „Sus pe muntele din Jina”. Dacă politicienii prezenţi la Jina au purtat clop pe cap, o pălărie specifică ciobanilor din Mărginimea Sibiului, Ludovic Orban a cântat la fluier, a purtat clop, iar pe umăr a avut traista ciobanului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*