Premierul a anunțat că intervine pentru ca românii să nu mai piardă foarte mult timp cu formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească la intrarea în Grecia.
„Nu suntem numai noi trataţi aşa, sunt trataţi aproape toţi cei care intră în Grecia. Se duc în concediu, sunt supuşi unui triaj, să nu îi zicem epidemiologic, supuşi unui tiraj, adică li se ia temperatura … şi se creează efectiv blocaje. Evident că deja am pornit demersurile diplomatice şi încercăm să găsim o soluţie, astfel încât să nu mai existe aceste blocaje şi să nu mai piardă românii atâta timp în formalităţile pe care trebuie să le înregistreze la graniţă. Eu chiar am participat la o cvadrilaterală cu premierul Greciei, cu premierul bulgar şi cu preşedintele Serbiei în care ei ne invitau pe noi să ridicăm măsura izolării. Noi am ridicat măsura izolării după un criteriu pe care l-am stabilit, criteriul acesta va fi modificat, astăzi am decis să ne luăm după decizia Comisiei Europene în evaluarea celorlalte ţări. Care sunt sub noi nu sunt sub restricţie, care sunt peste noi ca nivel de infecţie sunt sub restricţie”, a spus Orban la B1 Tv.
El a adăugat că grecii au introdus acum nişte formalităţi „cu care pur şi simplu o să alunge turiştii”.
„Eu le spun românilor, decât să fie puşi în situaţia asta, de a pierde ore întregi în proceduri, să stea la coadă, e mai bine să îşi petreacă concediul în România. (…) Am făcut sondaj şi pentru prima oară există un procent foarte mare de români, 83%, care vor să îşi petreacă concediul în România, sau cel puţin aşa declară în sondaj. Îndemnul meu este: mergeţi în vacanţă şi anul ăsta şi anul viitor în România. Sunt atâtea locuri superbe din România care merită să fie văzute”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.