Orașele partenere Sibiu și Marburg, mai apropiate de sărbători

De cincisprezece ani partenerii din orașul înfrățit Marburg ajung la Sibiu cu cadouri pentru copii și pentru beneficiarii din unitățile de asistență socială din orașul nostru.

Primarul Astrid Fodor și consulul general al Germaniei la Sibiu, Hans Tischler, au însoțit reprezentanții Fundației Hilfe für Sibiu – Carola von Winterfeldt și Ursula von Urff – în vizita lor aici.

“Azi au fost distribuite cutiile cu cadouri elevilor școlii nr. 10 din Sibiu. Mai mult decât cadourile în sine, care sunt simbolice, este impresionant faptul că aceste cutii sunt pregătite de copiii din Marburg pentru copiii din Sibiu, un fapt care arată o legătură deja afectivă între cetățenii din cele două orașe. Scopul oricărei înfrățiri este acela de a depăși simpla relație instituțională și să implice comunitățile, la acest nivel producându-se schimburile reale și semnificative” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Schimburile între Sibiu și Marburg, orașe înfrățite din 2005, sunt foarte active în mai multe domenii. La nivel universitar, spre exemplu, colaborăm cu Universitatea Philipps care organizează anual o Academie de Vară. Anul acesta au participat doi tineri din Sibiu, de la Liceul de Arte.

De asemenea, un eveniment cu tradiție este Six Nations Camp, un eveniment sportiv care se adresează tinerilor cu vârste între 11 și 14 ani. La ediția din acest an au participat la competițiile de fotbal două cluburi din Sibiu cu un total de 68 elevi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*