Oradea, Brașov și Pitești se află pe primele trei poziții în topul orașelor cu cele mai bune facilități educaționale, potrivit unei analize realizate de o platformă de imobiliare. Nici Sibiul nu stă rău, ocupând un loc înaintea Capitalei în clasament.
Clujul ocupă locul cinci în acest top, deşi este unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară. Pe următoarele poziţii din clasament se află Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Sibiu, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea, în timp ce la polul opus se situează Giurgiu, Alexandria şi Focşani, acestea din urmă fiind desemnate cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale.
Studiul analizează percepţia cetăţenilor asupra accesului la facilităţile educaţionale în regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc, scrie capital.ro, preluat de Monitorul de Cluj.
Topul regiunilor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este condus de Transilvania, urmată de Crişana, Banat, Bucureşti şi Ilfov.
Capitala ocupă a 14-a poziţie în clasamentul celor mai avantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale.
CARTIERELE CU CELE MAI BUNE FACILITĂŢI EDUCAŢIONALE
În Bucureşti, cartierele aflate în fruntea clasamentului sunt Tineretului, Nicolae Grigorescu şi Titan, în timp ce la polul opus se află Gorjului, 16 Februarie şi Gara de Nord. La nivel naţional, pe primele locuri se situează Copou din Iaşi, Tineretului din Bucureşti şi Gheorgheni din Cluj-Napoca, urmate de Grigorescu din Cluj-Napoca şi Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Cele mai dezavantajoase cartiere sunt Oncea din Oradea, Calea Timişoarei din Reşita, Miceşti din Alba Iulia, Griviţei din Baia Mare şi Bere din Piteşti.