Oportunitate extraordinară pentru viitoarea generație de artiști

Tinerii muzicieni sunt invitați, miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 15:30, Filarmonica de Stat Sibiu – Sala „Henry Selbing”, la un masterclass de vioară susținut de Alexandru Marian, concertmaestru al Filarmonicii de Stat Sibiu în cadrul festivalului Brave New Music, ediția a 6-a.

sursa foto: Filarmonica de Stat Sibiu

Participarea este gratuită pe baza înscrierii la adresa de e-mail consultant.artistic@filarmonicasibiu.ro. Termenul limită pentru înscrieri: 11 noiembrie 2025, ora 15:00.

Experiența dobândită în activitatea sa artistică îl recomandă pe Alexandru Marian ca unul dintre cei mai proeminenți tineri concertmaeștri din România. El a obținut o multitudine de burse, menite să desăvârșească din punct de vedere interpretativ un tânăr muzician. Participarea sa la Hundisburg Academy, la International Youth Festival of Israel, la European Youth Chamber Orchestra of Stiria Eycos etc. s-au datorat atât talentului cu care acesta a fost înzestrat nativ, cât și determinării de a conduce fiecare proiect și de a-l ridica până la maximul său potențial. Stilul său interpretativ este bazat pe originalitatea cu care abordează fiecare lucrare, dar și pe un mod impecabil de enunțare a textului muzical. Numeroase premii naționale și internaționale stau la baza piramidei carierei sale. Amintim concursurile de interpretare „Garabet Avachian”, „Paul Constantinescu”, „Ștefan Ruha”, „W. A. Mozart”, unde Marian Alexandu s-a clasat mereu în fruntea podiumului. În calitate de solist, a întreprins turnee încununate de succes, atât în România, cât și în China, Germania, Coreea, unde a abordat un repertoriu divers, etalându-și deopotrivă muzicalitatea și profesionalismul.