Cu intonație interogativă, enunțul acesta e pur retoric, căci acum (cel puțin) toți vrem/vor pace: și noi, „spectatorii plătitori” sau contributori net ai războiului, și Ucraina (o țară aproape distrusă), și Rusia (o țară aproape învinsă), și NATO (o alianță militară sătulă de cheltuieli) și UE (o alianță economică sătulă de prețuri mari) șamd.
Doar că se dovedește că „zorii păcii” sunt tot atât de sângeroși, de cinici, de tulburi și de imprevizibili pe cât au fost și „zorii războiului”. Știm că nu știm nimic, iar dacă am ști mai mult, nu ne-ar folosi la nimic, apoi când vom afla, nu ne va mai ajuta la nimic.
După luni și luni de război, de moarte, suferință, distrugeri și sacrificii iremediabile, pacea este un cuvânt magic, vindecător, izbăvitor și așteptat. Ceea ce înspăimântă pe toți cei aflați în teatrul de război sunt „negocierile de pace”, anticamera păcii, după cum se știe, perioada celor mai crunte orori, a celor mai sângeroase atacuri și a celor mai absurde acțiuni/atacuri militare. De ce se întâmplă asta este de asemenea cunoscut: pentru ca „părțile” să poată începe negocierile de pe cele mai avantajoase poziții, să demonstreze că sunt încă puternice (că ar putea învinge) și a-și crea o marjă suficientă de avans, pentru a avea de unde să cedeze, eventual, cât și-a propus.
Iată că suntem, după toate semnalmentele, într-un asemenea moment.
Iar pacea o gândește fiecare în felul său și pentru sine. De ce vrem pace noi, spectatorii, e simplu de înțeles și de explicat. Lumea liberă dorește să rămână tot așa și cât mai prosperă și liniștită, dacă se poate.
De ce vrea Rusia pace? Pentru că e o țară intrată în recesiune economică, cu o „mașină de război” gripată, în criză de efective, armament și muniție, învinsă și în retragere pe front, nemaiputând susține decât un război înafara tranșeelor, de omorâre a populației și de distrugere a infrastructurii civile. În pericol de a pierde „în luptă dreaptă” toate teritoriile cucerite recent și cele dinainte pe deasupra. Adică totul.
De ce ar vrea acum pace Ucraina? Poate că nici n-o vrea în acest moment și de aici toate complicațiile la care asistăm, căci se află în contraofensivă, și-a recuperat o parte din teritoriile ocupate, există perspective de a redobândi și altele și speranțe pentru toate. Pe deasupra, au niște revanșe de luat, una militară (pentru înfrângerile suferite), una economică (pentru pagubele și distrugerile provocate) și una morală (pentru umilința, disprețul arătat și batjocura de care au avut parte). Pentru ei, continuarea ostilităților cu această direcție are sens, doar că nu sunt singuri și trebuie să se pună în acord cu sprijinitorii lor (NATO, UE și ceilalți), fără de care ei n-ar fi putut rezista.
Însă aceste lucruri nu sunt noi, sunt accesibile, clare și cunoscute. Ceea ce începem să nu mai înțelegem sunt ultimele evenimente, care intră sub o altă lumină și trebuie înțelese cu o altă cheie. Cum este gândită pacea între americani, chinezi și ruși aceasta e întrebarea și ce cuvânt de spus vor avea ucrainenii, protagoniști și învingători morali ai războiului. Din acest punct de vedere, racheta (sau rachetele) explodate în Polonia (țară NATO) au funcționat ca un catalizator care pune în lumină noile tendințe de evoluție și semnale de negociere. Nici nu mai contează într-atât faptele, câtăvreme americanii au spus că racheta nu este rusească, iar polonezii (cel mai nervos și agresiv membru NATO) au ținut isonul și tonul jos. Doar Ucraina este în dezacord și, deocamdată, nedumerită și neinformată cu privire la ce se întâmplă. Între timp sau în același timp, toți marii lumii se află în același loc (la reuniunea G20), tocmai bine de a perfecta termenii unei posibile înțelegeri de pace, stârnind uimire, aprobări tacite sau neîncredere, iar numeroase ștafete diplomatice fac naveta pe trasee, văzute și nevăzute, în toate direcțiile: de la Washington, la Ankara, la Kiev și, probabil, la Moscova.
Nu cred că ceva poate fi sigur acum, deoarece există câteva condiții grele pentru pace: „scăparea” Rusiei, situația lui Putin, „mulțumirea” Ucrainei, linia frontierelor etc. Tocmai de aceea, cred eu, încă suntem în zona sensibilă a scenariilor posibile, în care mai mult presupunem decât știm, mai mult se bănuie decât se poate anticipa. Eu văd trei asemenea scenarii posibile într-un viitor apropiat.
Primul este ca negocierile (secrete) să eșueze și războiul să continue, cheia consecințelor principale fiind calitatea relației și a încrederii americano-ucrainene. Adică se „supără” americanii sau nu, vor susține militar cu aceeași intensitate sau nu Ucraina. Posibil să fie desfășurarea cu cele mai mari șanse.
Al doilea scenariu ar fi ca negocierile să ducă la un rezultat, acesta fiind retragerea rusească până la limita existentă înainte de 24 februarie, plus alte condiții, un fel de „înghețare” a conflictului și o amânare a unui deznodământ definitiv. Într-un anume fel, Rusia ar putea accepta asta, dar nu e clar deloc cum ar accepta Ucraina și cum ar putea fi negociat pentru ei acest rezultat.
A treia variantă ar fi aceea să se negocieze acum o pace pentru un moment ulterior, așteptându-se evoluții viitoare ale frontului, într-un sens sau altul. E și cel mai puțin probabil și cel mai neclar scenariu, pentru că ar urma a fi avantajată una dintre părți și e greu de anticipat care și cum pentru a putea duce la un rezultat acceptabil.
Dincolo de toate astea, e important cum va ieși NATO ca imagine din „criza rachetelor” din Polonia. Presupunând că toți pricepem asta și văzând că SUA nu sunt preocupate într-atât de imagine, putem deduce că vor mai mult și pot mai mult. Să vedem.
Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.
