Eram tentat să spun, înaintea scrutinului american, că se vorbește prea mult, obositor, disperat despre aceste alegeri, la noi și în toată lumea (semne proaste, de altfel). Acum, după, îmi dau seama că nu s-a scris/vorbit prea mult (era chiar necesar), ci doar prost, într-un singur fel, pe-o singură „strună”.
Așa că am sărit de partea cealaltă și cred că trebuie făcut asta, rostit totul, analizat, disecat, ca să nu ne scape ceva de care apoi să ne pară rău. Începând de marți seara, m-am conectat cu totul la eveniment: am citit toată seara (pe toate site-urile importante și neimportante), m-am uitat pe „toate” posturile (românești și străine), am stat toată noaptea cu televizorul deschis, încercând să nu pierd nimic din ce-ar fi fost important să mă facă să înțeleg ce se întâmplă în America, totul pe un fond emotional special, care a persistat toată ziua de miercuri.
În cele din urmă, am tras niște concluzii, sunt convins, nu toate și, poate, nici cele mai bune, le voi spune în continuare, dar, până una-alta, n-am găsit ceva mai adevărat ca zicerea prietenului și fostului coleg Alin Fumurescu, profesor de științe politice pentru America și jurnalist pentru România. Zice el că „orice alt candidat republican, cât de cât articulat și de bun simt, ar fi câștigat fără probleme în fața lui Hillary Clinton. Orice alt candidat democrat, cât de cât articulat și de bun simț, ar fi câștigat detașat în fața lui Donald Trump”. Frumoasă, inutilă și tardivă lecție de management politic.
De ce a câștigat totuși Donald Trump și ce înseamnă asta:
1. Pentru că trăim într-o lume obosită de libertate și sătulă de modele umane și ideologice unice și indispensabile. Omul e o ființă vie și mișcătoare ce nu se lasă înlănțuită, nici măcar de propria libertate. Semnalul trebuia să vină din America, țara cea mai „liberă” din lume.
2. Pentru că, din când în când (ce-i drept, mai rar) democrația își aduce aminte că e puterea celor mulți și nu a celor care spun că-i reprezintă pe cei mulți. Clasa politică, odată ce a obținut votul (pentru care cheltuie bani mulți și inteligență), își ia libertatea de a se deservi pe sine.
3. Pentru că în America au votat toți americanii (proști sau deștepți cum sunt) și nu (doar) corporațiile, multinaționalele, băncile, politicienii; n-au votat cetățenii planetei, cum ar fi vrut, probabil.
4. Pentru că între cei care conduc și cei care sunt conduși s-a produs o ruptură adâncă, sistemică, neconjuncturală, pe care cei dântâi nu vor s-o vadă și s-o recunoască, pentru simplul fapt că nu le convine. Lecția numărul unu e Brexit, lecția numărul doi e SUexit, lecția numărul trei e… Francexit, Germanexit…
5. Pentru că în America nu trăiesc (doar) „extratereștrii”, elite de tot felul (financiare, economice, politice, artistice, științifice etc.), ci și oameni obișnuiți, cu tot soiul de probleme, precum siguranța locului de muncă, securitatea personală, menținerea nivelului de trai, frustrarea, alcoolul, depresia, marginalizarea.
6. Pentru că nu se putea ca după două mandate democrate să urmeze încă unul tot democrat (premieră istorică), pentru că nu se putea ca după două mandate (primele în istorie) afroamericane să urmeze încă un „negru” sau o femeie, chiar dacă e incorect politic ce spun.
7. Pentru că această corectitudine politică, după ce și-a făcut treaba și și-a îndeplinit misiunea umană, a devenit o caricatură, o corvoadă de neînțeles și o „frică” nejustificată și insuportabilă. Oamenii obișnuiți s-au săturat de opresiunea minorității, tânjind după „dictatura normalității”.
8. Pentru că media mainstream s-a rupt de oameni și de publicul lor, rulând în siajul elitelor sau, în cel mai bun caz, servindu-și propriilor interese. Nu e permis celor cu rol de a reflecta realitatea să-i „piardă firul”, să o ignore, să o deformeze sau să o (re)construiască după alte interese decât ale publicului. Căci atunci nu mai e nici „câine de pază” al democrației și nici „ a patra putere” în stat. E doar un instrument.
9. Pentru că cineva (un candidat la președinție) a spus (și) ceva (în show-ul său electoral) ce altcineva (alegătorul) dorea să audă, e drept, printre multe alte prostii (extravaganțe electorale). Nu văd deloc în D. Trump omul providențial, mai degrabă, oportunistul prin excelență, substituibil în orice moment. Eu cred că americanii nu l-au votat pe Trump ca și candidat personalizat (aș zice că dimpotrivă), ci pentru adevărurile (si promisiunile) rostite de el și ocolite de alții.
10. Pentru că semnalul (decisiv și convingător) schimbării trebuia să vină din America, țara cea mai puțin supusă constrângerilor exterioare. Modelul democrației liberale (mereu pus la încercare) trebuie (re)împrospătat (updatat, adaptat, ajustat, înnoit) sau schimbat, cu ceva ce nu știe nimeni. Asta pentru a nu aștepta salvarea de la computer, de la internet, de la rețea, de la algoritmi sau Big Data…