Amintirile noastre privind evenimentele petrecute de-a lungul zecilor și chiar sutelor de ani și care ne-au marcat, vrem sau nu, se colbăiesc tot mai mult cu orice secundă trecută. Dacă fiecare an ne imprimă în memorie nenumărate și felurite întâmplări, care mai de care mai aparte, ce impresionează prin valorile lor, vine o vreme când aceste amintiri încetinesc a mai culmina cu aceeași trăire ca și atunci când se produseseră. Au fost episoade fericite sau dimpotrivă, dramatice și toate rămân în cuibul memoriei și sufletului vreme îndelungată. Când și când, în anumite momente de adâncă meditație sunt readuse în atenție cele mai deosebite, acelea care avuseseră cândva cel mai puternic impact asupra existenței noastre. Cu trecerea timpului însă multe din aceste amintiri rămân tot mai în urmă, îndepărtându-se de noi. Uitarea le dă târcoale și ușor toate ațipesc trecând într-o altă dimensiune, așa cum se întâmplă cu tot ce ne înconjoară.
Elena Olaru Miron
Cu trecerea timpului, comemorările, aniversările unor astfel de evenimente marcante sau a unor personalități de elită, se domolesc, fără însă a fi ignorate sau uitate. Este normal însă ca viața să-și urmeze nestingherită cursul, așa cum îi este dat. Nimic nu este veșnic cu adevărat, decât poate însăși veșnicia neantului. Suntem desigur datori a înțelege că ceea ce ne ajută să rămânem în picioare, cum ne este sortit, poate fi dragostea ancestrală pentru locul nașterii, pentru istoria neamului și pentru credința în divinitate. Suntem conștienți însă că totul, cândva, va amuți odată cu noi înșine.
Așadar evenimentele majore de orice fel ne ajută să trecem prin viață îmbărbătându-ne și luând cu noi tot ce poate fi mai frumos. Apoi, știm bine că vine vremea când suntem lăsați în mijlocul drumului nostru goi, consolați de dispariția inevitabilă, pregătiți cu bagajele amintirilor în spinare pentru drumul fără întoarcere.
Astfel, în timpul vieții trăim adeseori intens acele evenimente și întâmplări remarcabile, păstrând vie flacăra care ne ține cât mai conștienți. Totodată, insuflând urmașilor noștri sentimente de cinste, bună cuviință și respectul pentru valori, asigurăm perpetuarea speciei, așa cum și înaintașii noștri au făcut-o. Este vlaga, esența nației, temelia existenței însăși, ce nu poate pieri din conștiințele adevăraților indivizi niciodată, atât cât sunt pe pământ.
Respectându-ne trecutul cu întreg amalgamul de trăiri suntem datori să privim cu multă atenție și spre prezent și mai ales către viitor. Trecutul este de-acum făurit, rămas, așezat, rânduit definitiv în raftul istoriei noastre. Este pecetluit și nu mai poate fi schimbat. Este vremea ca acum să punem umărul serios la construirea prezentului și mai ales a viitorului. Nu putem trăi alimentându-ne spiritual, mereu, hrănindu-ne, lăudându-ne numai cu faptele bune ale celor care nu mai sunt chiar de multă vreme în viață. Suntem datori să privim cu atenție spre ultimii zeci de ani cel puțin, și să ne întrebăm cu seriozitate: prin ce realizări absolut deosebite, care să rămână în istorie peste veacuri, ne-am remarcat noi cei de-acum, prin ce fapte eroice am revoluționat drumul nostru menit a fi înscris în istorie? Nu este suficient să amintim iar și iar despre regii noștri și actele lor de vitejie, de scriitotii și poeții noștri, de eroii noștri din trecut. Cât timp și de câte ori vom comenta și scrie, spre exemplu, despre Primul și Al Doilea Război Mondial în fiecare an din 1918 încoace? Pe acei eroi ai acelor timpuri îi amintim cu respectul cuvenit însă este oare firesc să se vorbească despre toate acestea în anul 2020, altfel decât în mod echilibrat? A aminti, a scrie despre un scriitor demult dispărut dintre noi, în fiecare lună naște riscul să nu mai atragă cititori. Pe de altă parte, detaliind peste măsură practici și manevre vechi, depășite mult prea mult pentru zilele de-acum, crează senzația că ne aflăm tocmai în acele perioade străvechi în care ne-am blocat pur și simplu. Fala și mândria pentru meritele înaintașilor noștri nu trebuie folosite de noi, urmașii lor, în exces. Nu prin victorii obținute de alții vom triumfa. Urmașii urmașilor marilor cărturari și oameni politici, și noi în general cei de astăzi, ca și cei ce vor veni după noi, cu ce realizări absolut speciale ne vom putea împăuna la rândul nostru față de odraslele viitorului? Cu aceleași figuri și evenimente vechi, cruciale, petrecute fără contribuția noastră, cu care iată ne mândrim astăzi?! Din păcate în anii de după 1940-1945 și următorii, până la vremea actuală, nu ne-am prea remarcat prin realizări și victorii deosebite. Așadar, s-ar putea afirma că ar fi de luat mai mult în seamă ideea de a ne întoarce privirile spre noi înșine și la propriile noastre realizări încercând a deveni mai cutezători și mai dârji. Oricât de important este și oricât îl vom cinsti și respecta de acum încolo, trecutul este pe jumătate mort pentru aceste vremuri. Va rămâne să constituie scutul care ne va insufla tăria de a merge mai departe. Trecutul va dormi nestingherit, încremenit în anale și alte publicații. Înaintașii noștri marcanți au spus ce aveau de spus și înfăptuit. De-acum încolo este rândul nostru să intrăm în luptă. Deci, prezentul trebuie să ne intereseze acum, prezentul aflat în construire, presărat cu întrebări și dileme cărora trebuie să le aflăm soluțiile și să le aplicăm.
Nu putem trăi permanent comentând și ridicându-ne doar pe faptele trecute. Acum este necesar a se elabora o mulțime de proiecte cu totul noi, care mai de care mai inteligente și mai promițătoare. Astăzi, aici, avem la îndemână toate posibilitățile de a concepe, a crea și elabora. Nu doar tehnic ci și intelectual și fizic națiunea noastră, ca și întreaga omenire, poate evolua. Pare că însăși pronia cerească a hotărât ca ființa umană să evolueze în acest fel și scop, ridicând nivelul de trai în general la cote impresionante. Aceste ideal să ne preocupe.
Rămâne de căpătâi voința și capacitatea omului de a se implica mai mult în această activitate multilaterală superioară organizăndu-și mai întâi de toate activitățile într-un mod foarte riguros. Cu sârg și răspundere în primul rând.
Să intervenim cu promptitudine în orice situație gravă, oferind sprijinul necesar. Să stârpim corupția, cel mai grav flagel al zilelor de-acum. Dreptatea să domine.
Fără voință, muncă, cinste și studiu, nu numai că nu ne vom ridica, ci vom rămâne să existăm și să ne mândrim doar cu etichetele și evenimentele care au ridicat națiunea pe culmile visate cândva. Nu putem trece astfel prin viață nelăsând și noi generațiilor viitoare o urmă valoroasă, demnă de admirat.
Să oferim noi, cei de-acum exemple pentru cei ce vor veni după noi.
Totodată este de dorit să perpetuăm pacea și cooperarea pașnică cu alte popoare ale lumii, astfel încât să dovedim că timpul și experiența ne-a transformat cu totul în ființe cu adevărat raționale. Aceste idei vor fi oare auzite de cine trebuie?
Elena Miron
