Tristețea se spune că a pus stăpânire pe omenirea întreagă. Frământările, incertitudinile și molima care, iată, se instalează tăcut în viețile noastre, ușor ne rătăcesc drumurile.
Debusolați, ne străduim din răsputeri să înțelegem încotro ne îndreptăm și care sunt argumentele și, mai ales, rațiunea noastră. Dacă există cumva, într-adevăr, o rațiune sănătoasă care să justifice derapările bolnave trăite astăzi, când ne așteptasem ca în sfârșit să fim săltați spre o mai civilizată și mai înțeleaptă scară a valorilor, spre progresul visat, sperat, firesc, așa cum s-ar fi cuvenit după nenumărații ani în care trăisem în neîmpliniri și eșecuri.
Elena Olaru Miron
Iată că astăzi, după mai bine de 30 de ani de când credeam că încheiasem capitolul comunism, în piețe se mai strigă: „libertate”. Și acest episod se petrece tocmai acum când suntem sufocați de această nouă libertate stranie. O parte din participanții la răzmerițe sunt cei nemulțumiți de o seamă de măsuri luate de guvernanți pretinzând (pe bună dreptate) adeseori că sunt incorecte. Îndreptățiți a reacționa, susțin că nu există suficiență coerență și hotărâre în lansarea unor decizii importante. Se folosesc expresii incerte ca: „se pare că… este posibil ca din data de… guvernul are în vedere să… Nu cred că vor mai exista sporuri în România”. (prim ministrul Câțu – 7 IV a.c.). Toate aceste afirmații nu fac decât să ne ducă pe toți în derizoriu, să nu mai luăm nimic în serios.
Există o lipsă de informare în general, astfel încât oricine să poată să înțeleagă despre ce se face vorbire și dacă informația respectivă este garantată, credibilă. Nu este suficient să se arunce în eter idei vagi, calcule aritmetice iluzorii fără finalitate certă. Informațiile fiind transmise doar prin TV-uri, acestea sunt trunchiate, neclare și necredibile.
S-ar cere ca persoane competente în luarea deciziilor cu răspundere să vină în față și să explice pe îndelete, cu hotărâre ce și cum (hotărârile rămânând să fie… beton așa cum se mai spune). Iată însă că tocmai în zilele în care ieșiseră în stradă sute de oameni, nimeni din guvern cu astfel de atribuții nu s-a prezentat în fața mulțimilor cu care era necesar a dialoga cu răbdare și înțelegere, așa cum se cere din partea unor slujitori ai poporului care i-au ales.
S-a întâmplat cu ceva vreme în urmă. Iată: înfășurați și îmbrobodiți în pânzele tricolore, sute de oameni manifestau mai ales în toate piețele marilor orașe. Pancarde, vuvuzele, trompete, tobe urlau deopotrivă cu glasurile lor. Bucăți de macadam se aruncau spre polițiștii veniți să mențină ordinea. Vitrinele magazinelor au fost sparte cu furie. Agresivitatea răbufnea. Se ardeau ostentativ măștile menite să protejeze populația de răspândirea molimei, măsură impusă de legislație. Se striga din răsputeri: „fără măști”. Cei mai mulți răzvrătiți revărsați în spațiul public furibunzi contestă nenumăratele erori pe care le-au săvârșit și continuă să le săvârșească astăzi mai marii noștri aflați la cârmă. Puhoiul strâns laolaltă fără a păstra distanța între indivizi se crede puternic de neînvins. Moartea în acele clipe, mai ales pentru ei, nu există. Detașați de orice teamă, strigătul îi însuflețește și sunt de neoprit. Înrădăcinați, înfipți adânc în pământul care-i poartă, merg înainte fără a cugeta, fără a apela la o cât de măruntă fărâmă de prevedere. Dar nu numai că merg, ei năvălesc. Cu privirile orbite răcnesc. În zadar guvernul în stilul cunoscut decisese interzicerea circulației stradale după orele 20, iar programul magazinelor alimentare să fie deschide în anumite zile până la ora 18. Nimic nu se respecta de către acei nemulțumiți. Haos. Iată dar că incoerența mai marilor noștri a generat această atitudine. Majoritatea celor mai vehemenți amatori ai unor astfel de manifestanții cu spectacole fremătătoare sunt în majoritate tineri. Debusolați, neorganizați în lipsa unor alte distracții (limitate pe timpul pandemiei) răbufnesc prin astfel de ieșiri zgomotoase. Fiind suficient de simplu să devină vedete sunt mândri să apară pe micile ecrane în postura de eroi. Astfel devin un fel de nemulțumiți universali. Nimic nu este corect în viziunea lor. Când unii din aceștia sunt întrebați de ce se manifestă în acest fel și ce nemulțumiri au, nu prea știu ce să răspundă. Totodată, cerându-li-se părerea asupra unei persoane care ar întruni pretențiile lor, de asemenea nu sunt în măsură a răspunde, ci se lansează în felurite comentarii bizare. De altfel, cu trecerea timpului, s-a constatat că orice guvern și oricine s-ar afla în frunte (aleși tocmai de către majoritatea protestatarilor) după câteva luni până la un an, sunt contestați și acuzați, cerându-li-se demisia.
Un personaj neinstruit în funcția în care este numit de obicei, un ins care nu are nicio experiență în acel domeniu are nevoie de o perioadă în care trebuie ajutat, sprijinit, dar desigur și sancționat când este cazul.
Toți neaveniții se zbat să ajungă în fruntea răzvrătiților strânși în stradă, arogându-și titlul de lideri. Nume necunoscute ieșite în față își ridică brațele, perorând, stabilind acțiuni de-a dreptul ilariante (un ins a propus să se atribuie recompense celor ce se vaccinează motivând riscul la care se expun. Ignoră însă prețurile vaccinurilor și a celorlalte materiale, dar și osteneala realilor eroi sanitari – excepții făcând desigur unii care au uitat de „jurământul lui Hipocrate”). Practic se pune întrebarea: pe cine preferă ei la butoane? Șoșoacă, Bahmuțeanu, Lazarovici, Coarnă, Simion, Mona Pop care s-a metamorfozat devenind „formator de opinie specialist superior în medicină și politică?” Sarmiza sluga mai multor uși? Ce urmăresc aceștia oare? Cumva vânează funcții bănoase? Da! Să-și umple degrabă buzunarele știind că așa cum se obișnuiește funcțiile bănoase sunt și cât se poate de vremelnice. Un an, maximum doi, după care „zboară” alungați de aceiași alegători care-i aleseseră. Cu stupoare întreb așa cum se întreabă mulțimea ignorată. Bieților concetățeni cinstiți așezăm în funcțiile importante ciurucurile, nonvalorice îndeosebi? Dar să nu omitem faptul că acești adevărați impostori ahtiați de contre, răspândaci de zvonuri în ajutorul scopului lor meschin, se folosesc de orice armă josnică pentru a deveni judecătorii unor acțiuni, analiști și… purtători de cuvânt? Ei nu realizează că în afară de dorința, spre exemplu, de a refuza purtarea măștii de protecție împotriva răspândirii cumplitei boli Covid-19 și a respectării distanței între indivizi mai există încă o sumedenie de aspecte esențiale de bază care se cer rezolvate fără zăbavă. Ei, aceștia sunt parveniții care se vor în frunte. Mereu în frunte. Știu ei ce înseamnă cooperarea în vederea instalării unui climat pașnic?
Și atunci ce facem noi ceilalți? Banalizăm orice măsură înțeleaptă și alunecând înspre prăpastie, spre degringoladă, coborâm treaptă după treaptă? Așadar, legi neclare sau chiar haotice din care populația mai întâi nu înțelege prea multe și în al doilea rând (poate din același motiv) le ignorăm.
Nu li se taie apetitul acestor lifte de a se cățăra spre putere cu atât mai mult cu cât nu realizează că sunt, de cele mai multe ori, cu totul incompetenți pe lângă dorințe sălbatice de înavuțire? Să nu reușim noi, ca țară, să ne apropiem oricât de târziu de adevărurile absolute? Ba ar trebui să se strige să fie date în vileag realitățile de către oricine, de la „Vlădică până la opincă?” Să se afle tot! Atunci poate vom începe a ne curăța de rele.
Comunicarea, pe de altă parte, fiind deosebit de deficitară, nu este așadar de așteptat ca chiar și mesajele aproape corecte să fie puse în practică în mod eronat datorită capacității de raționare cât și a limbajului nou mai puțin înțeles de foarte mulți? Astfel, aproape nimeni nu mai crede în nimic. De aceea, reacțiile populației sunt atât de amestecate, ba chiar uneori ciudate. Așadar, limbajul nu poate fi acceptat, mai ales că este și mai puțin credibil. Acești indivizi mai mult ocupă scaunele TV-urilor zilnic trecând de la un post la altul și de la o replică la alta, desigur contradictorii, pentru a se încadra în opiniile politice ale patronilor și angajaților lor din televiziunile respective. Astfel mulți ascultători – privitori ai acestor posturi TV ignoră „spectacolele” respective, socotindu-le adevărate șezători, asemeni celor ale bârfitoarelor unui sat uitat de lume.
Avem așadar nevoie de fermitate, de informații reale autentice. Populația nu mai „asimilează” perlele d-lui Coarnă și a altora care nu aduc absolut nimic favorabil în viața noastră de toate zilele. Prea puțini sunt cei care au rămas să audieze astfel de… analiști.
În ceea ce privește pandemia Covid-19 care, iată, s-a abătut și asupra noastră, astăzi ne aflăm într-un fel de derută: neîncredere și nesiguranță. Pe bună dreptate, populația se întreabă de ce nu se are în vedere menajarea aspectului psihic al bolnavilor internați diagnosticați mai ales cu această maladie? Cu atât mai mult cu cât familiile acestor bolnavi nu au îngăduința de a-i vizita în spital pentru a-i sprijini moral. Ori ruperea totală a relațiilor cu familiile se știe că generează spaimă și deteriorarea stării lor. De ce aspect de închisoare așa cum se mai afirmă? Ce zic psihoterapeuții? În general, spitalele ar trebui să beneficieze de psihologi care să insufle bolnavilor speranță. Pe vremuri în spitale mișunau și măicuțe venite din mănăstiri care în mod benevol ajutau bolnavii insuflându-le acea speranță și încredere. Vorbim de acțiuni umanitare prea mult și realizăm practic prea puțin. Realitățile sunt dure, iar noi avem datoria să îndulcim întrucâtva suferințele. În vremurile actuale, din nefericire, sunt cazuri când un bolnav intră în spital pe picioarele sale și este scos în sicriu.
Informații privind îmbolnăvirile cu noul Coronavirus lipsesc. Nenumărate semne de întrebare plutesc în van, rar organele „competente” nu se străduiesc să informeze corect populația. Programul ca și procedeele de izolare preluare și pregătirea cu respectivul cuvenit al unui decedat ce reprezentase desigur cinstea și omenia în cursul vieții sale constituie o obligație mai mult decât morală. Introducerea cadavrului fără îmbrăcăminte într-un sac impermeabil și înmormântat departe de membrii familiei poate fi considerat un sacrilegiu de neiertat. Să nu existe persoane care să fie în măsură a organiza cât decât înțelept întreaga activitate de izolare, terapie și tot ceea ce implică în comportament umanitar? Se întreabă toată populația! (Se pare că, de ultimă oră, după un an de zile, datorită reclamațiilor în acest sens al familiei bolnavilor, s-a dispus să fie luate măsuri).
Nu place unora realitatea, dar trebuie s-o recunoaștem. Este dură, mai dură decât se dorește a fi cunoscută. Să avem în vedere că în cazul pandemiei actuale, cât și a altor maladii noi, necunoscute până cu câțiva ani, în urmă apar virusuri tot mai rezistenți care acționează cu tot mai multă inteligență și putere, iar noi trebuie să „ținem pasul” cu acest fenomen, căutând soluții.
Din păcate, multe scenarii diverse „pe tot frontul” se petrec în mod dubios tocmai în această epocă a așa numitei democrații (de fațadă mai mult) acoperită de mișcări de stradă prăfuite! Câte tranzacții se pun la cale pe căi mai mult sau mai puțin ascunse de către indivizi dubioși, care amăgesc omenirea! Manevrarea este cuvântul de ordine, iar noi avem datoria să ne trezim cu adevărat pentru a demara lupta aceasta devenită tot mai grea și mai anevoioasă împotriva imposturii și minciunii.
Elena Olaru Miron
