Dacă astăzi aproape totul este permis, dacă a dispărut cenzura și orice individ are dreptul să spună ce are de spus, și eu doresc să vorbesc.
Elena Olaru Miron
Fiind o persoană insignifiantă, fără funcții și responsabilități majore, mă lansez a-mi spune părerea într-un capitol care deopotrivă arde și fumegă. Cei care au funcții înalte nu-și permit și, desigur, nici n-o doresc, deși, între noi fie spus, unii ar cam oscila dacă să se alăture hotărât „Corului” sau să… mai vadă cum bate vântul pentru a se alătura sau nu „grosului” masei de împuterniciți, mulți la număr. Ceilalți, cei circumspecți, precum și pleaba sunt categorici, având păreri opuse. Unii însă nu doresc să se lanseze în lupta cu cei puternici aflați în frunte: („noi ordonăm deoarece putem”). Alții, o masă amorfă, vegetează trăind la o întâmplare și zicând: „ce să facem? Aceasta-i situația. Bine că ne mai dau pensiile”. Iată masa de slugi ce contează la numărătoare.
Astfel, cei dintâi, cei așa numiți „slabi de înger”, privind spre lăfăiala celor din frunte li se trezește apetitul să alerge spre fabuloasa „vacă de muls”. Fie că sunt șefi de sindicate, actori, cântăreți de manele, mafioți, afaceriști, până la cei din urmă școliți, toți aleargă spre politică. Emană idei și dau verdicte mai dihai decât un jurist cu state vechi. Noi cei mulți rămânem cu… gurile căscate de uimire și admirație (pentru tupeul lor grotesc).
Aveam o colegă minunată. Se trăgea dintr-o familie de intelectuali de marcă. Uneori, Ica, având o figură plină de uimire, privea la feluritele reacții ciudate ale unor indivizi, rămânând oarecum stupefiată de prestațiile acestora în materie de cultură primară. Adeseori, în concluzie, spunea: „nu-mi explic ce se întâmplă! Cum este posibil ca un om să ajungă la o anumită vârstă și să susțină astfel de absurdități?! Cred că plutește ceva în aer”.
Bine că a murit să nu mai asiste și la alte aberații și mai toxice.
Acum se pare că „prioritar” (iată cuvântul folosit mai nou. Așa că încerc să mă adaptez câtuși de puțin modei actuale) atenția națiunii este dirijată spre problemele de sex. Nu mai audiem o muzică de calitate (la TV-uri în special), nu mai avem posibilitatea să vizionăm un film adevărat, ci doar aspectele și problemele de sex sau poate banalitățile relațiilor interlope, accidente, avarii, can-can-uri cu așa numitele vedete de doi bani în majoritate (până și una din emisiunile sportive de pe un post TV este încheiată cu prezentarea unor dive aproape goale și în poziții indecente. De ce? Cumva pentru incitarea la practicarea sexului? Devenim o nație pentru care alte aspecte sunt trecute pe alt plan în ordinea priorităților? Desigur că alăturat negreșit se află și alcoolismul, drogurile, excesele alimentare. Aici ne situăm acum?)
Alunecarea unor indivizi spre practicarea relațiilor homosexuale, interesul, atenția pentru sexualitate care, iată, depășește maladiv orice altă preocupare și interes consider că este o anomalie ce ține categoric de o afecțiune psihică. Focalizarea exagerată a atenției, interesul bolnăvicios pentru acest capitol și practicarea de legături între persoane de același sex contravine legilor naturii umane străvechi și nu poate fi numită altfel decât dezaxare psihică a indivizilor. Și nu este nici normal ca această așa zisă educație sexuală să înceapă chiar de la cele mai fragede vârste, 3-4 ani, mânjind ideea de inocență specifică jocurilor copilărești și lăsând la o parte implementarea în mințile lor fragile învățarea primelor noțiuni în vederea trasării drumului lor în viitor.
Sunt atât de multe norme de conduită care trebuie învățate de micuți. Oare nu ar fi mai indicat și mai de folos să se acorde accent mai serios pe educația legată de practica vieții, pe educație privind un comportament civilizat pe respectul pentru muncă și, desigur, pe educația intelectuală propriu-zisă? În locul așa zisei educații sexuale, mai mult îndemnul la a practica sexul oricum și oriunde, necesar cred că ar fi organizarea de întruniri în care tinerii să fie informați asupra funcțiilor organelor vitale din corpul lor, anomaliile și bolile care pândesc în cazul nerespectării acelor reguli de viață cunoscute, din moși strămoșii nației. Empatia, respectul pentru ambient, pentru natură ca și multe alte îmbrăcăminte necesarului traiului pașnic. Acestea ar putea constitui sfaturile și îndrumările necesare. Și nu în ultimul rând ar fi de respectat practicarea credinței religioase care propagă educația absolut decentă cu respectarea tradițiilor și legilor scrise și nescrise ale bunului simț.
De-a lungul vremurilor s-au născut în familiile tradiționale în care ambii părinți formau cuibul tihnit și fericit în care vlăstarele învățaseră ce-i frumosul, ce-i bucuria muncii împlinite zeci de generații de oameni gospodari și buni. Acestora nu li se impuseseră astfel de îndemnuri la derapări sexuale, considerate azi îndrumări și instruiri. Mai mult decât atât, iată, vârstnicii și astăzi, fiind credincioși vechilor concepții, continuă să dea dovadă de educație și bună cuviință, fiind bulversați de aceste noi orientări atât de dăunătoare, atât de contrare regulilor naturale, ancestrale de viețuire. Vârstnicii de azi au dat naștere unor ființe pe care le-au educat în spiritul moștenit din vremi chiar imemorabile și iată că nu au greșit, ci dimpotrivă au dat nației oameni întregi, ponderați și cu mult bun simț. Au făcut-o după propriile lor instincte imprimate în conștiința și sufletul lor. Îndatoririle progeniturilor fuseseră considerate de neatins, neputând fi pângărite după placul unora ca cei de azi cu idei deviate înspre bizarerie.
Voi, adulții, bătrânii de acum, vă simțiți cumva nedreptățiți, frustrați că nu ați… beneficiat de educație sexuală la acest nivel în copilăria voastră? Deveniserăți indivizi dăunători societății datorită acestei lipse de educație sexuală? Nu cumva acum, din prea multă educație sexuală și libertinaj, tineretul adeseori o „ia razna” de-a binelea spre deosebire de educația sănătoasă din vremea voastră trecută?
Respectul muncii nu poate fi înlocuit cu acest interes devenit… prioritar pentru sex. Dacă respectiva categorie de derapați de la legile naturii dorește să se împreune cu atât de multă sârguință (până acolo încât impun chiar și copiilor minori s-o facă) îi privește doar pe ei (Copiii minori, după cum se știe, nu au discernământ). Reexistând libertăți, orice adult se poate dezmăța după propria dorință.
Să ne fie lăsați copiii să-și trăiască copilăria: să joace șotron, baba oarba, mijoarca.
Așadar îi tolerăm pe ciudați s-o facă discret, neîmpietând religia și educația tradițională. Și mai ales fără a impune prin forță elaborarea de legi care să permită a se afișa public manifestând zgomotos și purtând costumații bizare, acești pretinși educatori ai vlăstarelor noastre.
Cât privesc operațiile de schimbare de sex, iată că se solicită cu vehemență să se legifereze efectuarea de astfel de operații și SĂ FIE PLĂTITE de CĂTRE CASELE de ASIGURĂRI de SĂNĂTATE! O operație pe cord sau un implant de care depinde viața unui om nu beneficiază de gratuitate sau poate nici de reducerea cu un oarece procent din suma necesară operației. Luând în calcul și alte aspecte nefaste promovate de minți pe care le consider bolnave din acest secol sumbru, s-ar putea spune că ne îndreptăm spre o cădere liberă a societății umane. Mai este în atenție și interzicerea cuvintelor NEGRU și ȚIGAN indiferent în care context, considerându-se că s-ar incrimina ființele respective. Este o aberație demnă de o rațiune tulburată numai folosirea titlurilor: „Zece negri mititei” sau „Țiganiada”, ori scoaterea de pe ecrane a excepționalului film „Pe aripile vântului” motivându-se prezența actorilor de culoare ce servesc familiile respective.
Avem destule tare, destule necazuri așa încât majoritatea românilor mai ales, neagă cu înverșunare și acest mod de comportament considerat de-a dreptul imoral toxic, aberant.
În ceea ce mă privește, dacă aș avea posibilitatea, i-aș strânge pe toți acești ciudați sexiști și derapați și i-aș trimite în localitățile inundate și sărace unde este nevoie de brațe de muncă. Pe terenurile agricole, deoarece, iată, la sate țăranii sunt istoviți de muncă și neajunsuri. Pe ei nu-i ajută nimeni, nu li se oferă nimic. Trăiesc mai mult sau mai puțin izolați, iar accesul la o unitate medicală sau la o farmacie în caz de nevoie constituie pentru ei o problemă majoră. Acolo să se manifeste acești indivizi dacă nu le este teamă de norodul român măcinat de griji și lipsuri serioase.
Elena OLARU MIRON
