Intr-un comentariu despre măsurile de protejare a consumatorilor economici afectaţi de scumpirea energiei Domnul Ministru Dan Valceanu, a declarat “Unde ne vom opri? Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-l ajuţi!”
Absolut corect, cerutul de ajutor este natural intr-o tara tara intoxicata cu pomana, in care zeci daca nu chiar sute de mii de oameni sunt incurajati sa nu faca nimic, de fapt sunt platiti pentru asta.
De data aceasta lucrurile sunt insa mai complicate, comentariul ministrului vine pe fondul trezirii din toropeala a combinatelor chimice si alimentare energofage – adica marii contribuabili, cei ce platesc sume importante la stat pentru pensii, sanatate, educatie – care nu au nici o sansa sa supravietuiasca cresterilor la utilitati de 500-600% din prezent, cine stie ce va mai fi in urmatoarele luni.
Nerusinate, combinatele din tara vin si cer pomana.
Neatente la semnalele discrete date de criza energetica inca din primavara lui 2021 – cand autoritatile de fapt spuneau: “stati linistiti, cresterea este efectul liberalizarii, ramaneti in piata libera, preturile vor scadea, etc.” – fabricile din Romania au luat o teapa mare mergand pe mana guvernantilor in loc sa creada ce le-au spus atunci furnizorii de utilitati, si anume ca vin vremuri grele.
Dar, de data asta, problema guvernantilor este la fel de mare precum cea a fabricilor mari din tara. Una este cand vin la tine importatorii cu lobbistii lor, mai trimit si cativa ambasadori, mai striga si UE catre Romania, atunci se rezolva aproape orice. Fabricile din Romania in schimb, indiferent de capital, nu au fost luate in serios pentru ca au lobby zero, odata pentru ca nu timp pentru asta si apoi pentru ca directorii lor sunt atat de automultumiti ca nu s-au gandit niciodata sa aiba o singura voce cu care sa vorbeasca despre nevoie de productie si exporturi – a stat fiecare in silozul lui, incercand sa obtina beneficii sectoriale, in loc sa existe o singura voce care sa vorbeasca pentru marii contribuabili industriali. Acum, guvernanti si industriasi realizeaza pentru prima oara cat de fragila este productia industriala din Romania si cat de dependenta este Romania de importuri.
Lucrurile sunt cu atat mai complicate cu cat tari din UE au inceput sa dea compensari sau plafonari producatorilor industriali pentru a mentine competitivitatea preturilor la export. Astfel incat, fara un tratament proportional, incercarile fabricilor din tara de a-si creste preturile pentru a absorbi umflarea utilitatilor vor rezulta in lipsa de competitivitate si reducerea veniturilor. Asta daca nu trebuie sa inchida, cel putin in perioada de iarna, pentru ca vor fi incapabile sa achite mega-facturile la utilitati.
Asadar, pe nesimtite, probabil ca povestea cu utilitatile va mai inchide cateva fabrici, spre bucuria dezvoltarilor imobiliari care nu fac fata cererii din rezidential. Iar Romania mai pierde un pic de suveranitate economica daca fabricile din tara nu primesc pomana si reduc activitatea sau se inchid.
Dar cui ii pasa, avem crestere economica fie ea si din inflatie, avem sectoare economice care pot compensa pierderile de mari contribuabili, avem banii din PNRR, putem importa daca este nevoie, oricum nu mai avem muncitori sa munceasca in fabrici. De aceea am inchis si productia interna de energie, pentru ca putem aduce din import, iata, avem de unde aduce electricitate si gaz.
Nu exista motive de ingrijorare din cauza inchiderii acolo a una-doua fabrici si nici ratiuni pentru care am concepe o strategie nationala de productie industriala pana in 2030.
