Sunt oameni care încă ignoră dacă nu cumva chiar desfid noțiunile de dreptate și libertate reale crezuri moștenite de nația română de la străbunii lor. Cei mai înrăiți, din păcate datorită înverșunării lor habotnicite se pare că au rămas să ne bântuie încă. Aceștia nu erau și încă nu sunt în măsură să accepte ideea că fără aceste deziderate nu poate exista evoluție în cel mai normal și benefic sens al cuvântului. Atât dreptatea, cât și libertatea și echitatea nu pot dăinui una fără celelalte, nu pot naște progresul fiind disparate…
După trecerea la alt regim politic bazat (cel puțin teoretic) pe aceste valori progresiste, acei vechi activiști ai vechiului regim, căutând o portiță prin care să se ridice din nou, după o perioadă de tăcere și întrezărind ideea că sosise timpul să iasă din bârlog, iată-i aici. Astfel, după lunga așteptare de mai bine de 30 de ani când cei bătrâni cu aprecierile lor dispar, iar tinerii ignoră aproape totul din ceea ce s-a petrecut în trecut, vechii activiști s-au regrupat și reorganizat în stilul lor obișnuit de dinainte de 1989. Ușor, tacit, ei își ridică privirile spre cele mai înalte trepte ale societății. Rătăciți cândva în oceanul nesfârșit al minciunii, realizau că vechile cărări se surpă și nu mai există altă cale decât aceea de a se reafirma cumva. Astfel, acești farseuri încep a-și schimba cojocul pe blană (artificială) de oaie. Numai că printre cei rămași vor mai fi unii care nu le vor acorda credibilitate suficientă. Deocamdată. Pentru că ei știu să persevereze să se facă convingători, tertip care adeseori este acceptat (din păcate).
Elena Olaru Miron
Și deoarece noi, nația noastră, suntem un popor foarte tolerant, trecem cu vederea. Și ce dacă a fost secretar de Partid? Sau informator, sau activist? (de obicei proveniți din rândul analfabeților mândri și orgolioși).
Iată dar, că aparent timid, aceste lifte ies la suprafață. Își redescoperă vechile abilități infiltrându-se în politică, afaceri și întreaga viață socială. Cine mai știe de legăturile între ei și familiile lor formând tot mai multe și mai puternice clanuri pe care le dirijează din umbră. Și la suprafață toți acești impostori și lichele sunt numai amabilități și zâmbete. Adulări și plecăciuni conform vechiului statut și obicei. Au nevoie de aceeași reanimare politică rămasă pentru a reveni pe cea mai înaltă scară. Este modul lor de viețuire amintire dintr-un paradis pierdut.
Apoi „prind glas” tot mai mult. Critică lansându-se virulent în acuze grave. Își revarsă obida strânsă în cei peste 30 de ani cu forță din ce în ce mai puternică. Incisivi, atacă. Fiind stăpâniți de sentimentul de dreptate și realism o bună parte a populației recunoaște că și acum se fac greșeli. Sunt erori pe care le perpetuează iată și această nouă clasă politică ce se dorește onestă. Furia predecesorilor însă, ai celor formați după tiparele impuse de vechiul regim, întunecă mai mult decât ar fi necesar greșelile care, multe din acestea, sunt lipsite de relevanță oarecum.
Printre deficiențe se remarcă lipsa unei strategii înțelepte elaborate pe criteriile amintite mai sus. Accentul fiind atributul celor mai multe sectoare: învățământ, sănătate, cultură, agricultură, industrie. Dacă o sumedenie de tineri performaseră în trecut, astăzi se simt debusolați nefiind organizați și supravegheați comportamental. Cât privește pregătirea propriu-zisă și aceasta se află sub așteptări. Li se acordă tinerilor o sumă de facilități, drepturi, dar nu li se cere nici măcar disciplină pe măsură. (în acest sens poate fi de remarcat dl. Dorin Ocneriu filiala ANCMRR „ZIRIDAVA” Arad care a redat cu un extraordinar simț al realității într-un articol apărut în Revista Rezervistul Sibiu aspectele nefaste ale învățământului actual românesc. Sperăm, încă mai sperăm că se va demara ceva în acest sens. (Când? Atunci când tinerii de azi vor fi moșnegi?)
Toate deficiențele trebuiesc grabnic remediate și pentru aceasta ne este necesară o pregătire pe măsură a celor puși să ne conducă. Mai puțină politică și mai multă muncă responsabilă. Și desigur școlarizarea acestora care doresc să conducă. Așadar sunt multe anomalii de îndreptat. Acele foste căpetenii și slujbașii care i-au servit ani buni, poate că, acum în al 12-lea ceas ar trebui să-și facă „mea culpa”. Să-și recunoască declarându-și nedreptățile săvârșite purificându-se câtuși de puțin. Dacă simpatizanții trecutului, cei din rândul masei populației, cei care alăturându-se clasei politice dominante de dinainte de 1989, ar încerca să privească cu ochi largi deschiși în jur, poate că ar reuși să descâlcească nebuloasa care li se așezase pe creier. Poate că în sfârșit atunci ar putea să liniștească vânzoleala ce mai predomină în viața noastră. Aducând un cât de mărunt aport în instalarea unui climat benefic ar putea să contribuie la așezarea pe baze solide a vieții noastre, curmând această stare de tatonare îndelungă de nesiguranță.
Atât vechilor servitori-instrumente ale instaurării acelei politici găunoase ca și simpatizanților de tot felul îndoctrinați puternic le-aș spune: abandonați acel trecut încercând să ieșiți la lumina realităților, ștergând astfel din păcatele săvârșite, din umilința atât de înjositoare în care ați trăit vreme îndelungată. Mă adresez tuturor atât celor care au beneficiat de funcții înalte cât și celorlalți orbiți de politica strâmbă. Referindu-mă la cei care ținuseră în mâinile lor întreaga soartă a națiunii, le spun: de vă place dreptatea, libertatea și loialitatea cum doriți să credem noi ăștilalți, veniți în fața națiunii și vorbiți-ne cu curaj, pe șleau despre propriile voastre deraieri de la criteriile normale de dreptate și echitate: ce funcții ați deținut, ce „mașinații” ați folosit pentru distrugerea unor destine? Câte măsluiri ale adevărurilor ați întreprins? De aceste mărturisiri avem nevoie pentru a vă accepta câtuși de puțin. Tot astfel cum raportați în trecut mahărilor făcându-vă autocritica tot așa s-o faceți acum. Doar că acum pretindem mai multă sinceritate.
Aceste mărturisiri sunt cu atât mai necesare cu cât, iată, pentru acel trecut vinovat nimeni nu a dat socoteală. Ba mai mult: astăzi toate acele căpetenii politice comuniste, mai ales beneficiază de pensii la care nu visaseră vreodată. Așadar, noi ăștia blajini și iertători merităm cel puțin să vă mărturisiți păcatele! Cu curaj! Nu doar criticându-i pe cei ce azi se străduiesc atât cât le stă în putere să îndrepte stricăciunile. Nu urlând cât mai puternic pentru a da impresia că le doriți binele concetățenilor voștri, ceea ce poate fi apreciat drept un cinism ieftin. Nu este nevoie să criticați îndârjit, malefic, usturător, chiar dement uneori pentru a convinge de adeziunea nouă, a voastră la noul regim politic pentru că nu ne veți convinge pe toți. Ba dimpotrivă.
Dacă înainte se ridica uneori câte o pălărie în fața voastră, nu era din respect, ci de teamă de tăișul vorbelor voastre agresive pe care le strigați, precum și a altor măsuri draconice pe care le aplicaserăți cu multă dezinvoltură. Astăzi, așa cum spuneam, nu mai au sorți de izbândă metodele acelea. Mărturisirea faptelor negre poate ar însemna ceva.
Steinhardt spunea: „Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să te lupți, să te afli în treabă. Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății care-i adevărata treabă a fiecăruia”. Pentru că: este obligatoriu să rămânem prietenii nedespărțiți ai adevărului și dreptății. Să ne rămână mereu dreaptă coloana vertebrală! Când orice aspect mai deosebit constituie azi un simplu „moft”, când orice individ, indiferent cât de străin poate fi de subiectul propriu-zis, el trebuie a înțelege totul limpede, corect și aceasta înseamnă o rațiune limpezită. O „curățenie” riguroasă se cere. Doar de la acest stadiu se poate porni spre o libertate deplină. De ce nu s-a întreprins până acum?
Întrebarea, marea întrebare este: când vom ajunge la acel numitor comun când toți se vor dezbrăca de minciună, hoție și lașitate? Când ne vom curăța, ne vom purifica întru totul și toți fără excepții?
Elena OLARU MIRON
