Oiștea beteagă de lângă grajdul părăsit al unui nea Ion pare n-ar aduce și acesta ceva părăluțe? Sau chiar ivărul porții, că, ce ne trebuie ivăr, când nici hoții nu mai au ce fura? Să rămână poarta descuiată! Cele două găini nu sunt ușor de prins. Simțind primejdia, bietele de ele rămân mereu în preajma lui Cezar, dulăul bătrân al curții. A, da! A mai rămas o bucată de slănină în pod. De la porcul tăiat acum șase luni, de Crăciun. În fiecare zi luăm câte o felie. Numai una. Dacă ni se limitează creșterea porcilor, ale oilor și vitelor ce-om mânca? De Paști și de Crăciun fără cârnați? Cârnați din larve și insecte? Greieri la … proțap? Snițele din larve pane? Varza, fasolea și cartofii câtă vreme vor mai fi îngăduite ca hrană? Trecem în mod categoric pe insecte și larve? Azi mâine vom putea privi doar fotografii și ale acestor legume. Vom înghiți în..sec. Și-atunci ne vom aminti cu nostalgie de varza ce creștea cândva pe acest biet pământ atât de frământat.
Elena Olaru Miron
Apoi și măruntaiele din adâncurile acestui pământ încep a se zvârcoli tot mai adeși și mai puternic răbufnind cu icnete și mai numeroase.
Și liniștea dinainte, pacea recunoscută ne așteptăm să fie tulburată sfârtecată, tocată, mărunțită până când va deveni urlet lugubru, iar duhoarea leșurilor va cuprinde zările toate. Până când ne vom obișnui. Ca de obicei.
Și după cum evoluează evenimentele se va ajunge cât de alert să ne vindem oare memoria,capacitatea de percepție și creație,simțirile,implantându-ni-se cipuri prin care urmează a fi controlați și impune a declanșa felurite acțiuni absolut robotizate?
Ce mai vindem așadar? Pădurile cu care ne-a îmbogățit natura însăși? Dar noi am vândut de-acum o bună parte. Și nu noi o făurisem? Pădurea. N-aveam dreptul de a ne asuma riscul. Izvoarele? Toate s-au dus, au fost luate deși Dumnezeu ni le dăruise pentru a ne scălda și obloji suferințele trupului. Nicidecum a se plăti fiecare pahar de apă minerală exploatatorilor care,iată au sechestrat și acest dar hărăzit de Dumnezeu oamenilor.
Lacurile cu ape termale, până mai ieri niște lacuri și bălți răspândite pe lunci, au fost luate și acestea de către hapsânii nesățioși, eventual la picturi modice dacă nu chiar prin alte șiretlicuri. O hoție ca atâtea altele. Azi,accesul în incinta (acum împrejmuită) ale celor ce caută a-și trata suferințele fizice este interzis intrarea făcându-se după ce se achită o taxă destul de usturătoare pentru un grup de oameni în majoritate cu venituri modeste (cu zeci de ani în urmă,orice muritor se putea îmbăia în acele lacuri fără ca cineva să le interzică. Erau dăruite de natură în beneficiul oamenilor, era zestrea divină dăruită propriului), ce forță majoră a făcut ca bietul popor să fie furat de astfel de daruri căruia i-au fost date încă de la începuturi? Dar gazul metan izvorât din pământ de ce brusc de la o lună la alta a fost supus majorării prețului (dublarea cazului)? Oare până acum nu s-au amortizat instalațiile rămânând să fie achitată doar întreținerea acestora? Nicidecum plata fiecărui metru cub de gaz metan dat de natură?Escrocherie impusă! Este clar?!!Și acceptăm.Mereu ne plecăm capetele umili cu spaima ancestrală în suflete.
Cum nu înțelegem că toate aceste surse de apă,gaz metan,bogățiile subsolului toate NU APARȚIN NICIUNEI PERSOANE FIZICE? Ca și vântul,aerul,norii și soarele. Să mai adăugăm doar armata de samsari care a luat ființă în acești 32 ani de ”democrație”, samsari care sunt încurajați tocmai de către forțele puse să mențină ordinea și să respecte legile. Aceștia au ajuns să impună taxe de drum, taxe de protecție și să cumpere chiar o întreagă stradă. Ca și când de undeva ni se transmite un avertisment, din pricina acestei avalanșe de nenorociri care de altfel ni le-am abătut, noi înșine asupra noastră, o secetă gravă seacă fluvii, râuri și fântâni lăsând oamenii, culturile agricole, pășunile și animalele fără apă. Numai că indiferent de secetă, măsurile aberante care se prevăd în viitor, acelea de dispariția fermelor, de creșterea animalelor iată că a determinat gospodarii particulari din satele și comunele aflate în jurul Sibiului să renunțe la creșterea lor. Astăzi tot mai mulți se îndreaptă spre abatoare vânzându-și toate animalele. (Sătenii, crescători de animale din moși strămoși își cumpără un litru de lapte de la market).
La declanșarea războiului ruso-ucrainian un mare număr de ucrainieni sunt găzduiți la noi fiind părtași la sărăcia noastră,noi împărțind puținul nostru cu ei. Li s-au asigurat locuri de muncă, grădinițe și școli în limba ucrainiană. Pe de altă parte se constată că o foarte mare parte din cei mai bogați ucrainieni și-au părăsit țara și războiul stabilindu-se în cele mai bogate state din lume unde-și depozitaseră averile fabuloase.
C-așa suntem noi românii oamenii extremelor sau ne dăm cămașa de pe noi unor șmecheri, sau suntem duri, obtuzi, răi și cărcotași tocmai cu cei ce ar avea nevoie de compasiunea și ajutorul nostru.
Așadar iată că oricum ni se ia totul. Totul.
Nu vom avea dreptul curând nici la propria noastră ființă? Ne întrebăm!
Cine are îndoieli să privească în urmă și să observe cum cu trecerea anilor omenirea se îndreaptă tot mai mult spre dezumanizare datorată tocmai acestor aspecte care ni se așează în față și suntem obligați să le acceptăm fără drept de apel.
Diabolicul acesta ne-a îngenunchiat și continuă să ne arunce la pământ fără ca toată omenirea și noi românii în special să avem tăria și hotărârea de a ne opune.
Elena Olaru Miron
