Operațiunea „Centura” – „Îți poate salva viața și nici nu-ți strică ținuta!”. Zeci de amenzi pentru șoferi

Polițiștii din cadrul Biroul de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat o acțiune de control pe Autostrada A1, în cadrul campaniei europene ROADPOL – Seatbelt, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare privind importanța purtării centurii de siguranță.

sursa foto: Poliția Sibiu

În urma verificărilor efectuate în trafic, polițiștii au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe dintre acestea, 71 la număr, au fost date pentru nepurtarea centurii de siguranță – 53 de sancțiuni fiind aplicate șoferilor și 18 pasagerilor.

De asemenea, oamenii legii au sancționat trei conducători auto pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii, două persoane pentru circulația cu inspecția tehnică periodică expirată și un șofer pentru oprirea nejustificată pe banda de urgență. Alte 16 sancțiuni au fost aplicate pentru diverse abateri de la legislația rutieră.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au verificat 81 de autovehicule și au reținut două certificate de înmatriculare.

sursa foto: Poliția Sibiu

Reprezentanții poliției reamintesc că purtarea centurii de siguranță este una dintre cele mai simple și eficiente măsuri de protecție în cazul producerii unui accident rutier și îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să o folosească de fiecare dată când pornesc la drum. „Centura îți poate salva viața și nici nu-ți strică ținuta! Așa că înainte să porniți la drum… click-ul centurii să fie primul lucru pe care îl auziți! ”, transmit polițiștii sibieni.