Programul de responsabilitate socială demarat în urmă cu doi ani la Spitalului European Polisano schimbă vieți. 30 de copii care au suferit de spina bifida sau hidrocefalie au primit tratament chirurgical la cele mai înalte standarde.
Tratamentele au fost efectuate prin colaborarea specialiștilor Polisano cu Spitalul Județean Sibiu, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” Sibiu, Asociațiile de Spina Bifida și Hidrocefalie din România și Germania, și Universitatea „Lucian Blaga” și Clubul Rotary Sibiu Cibinium. Timp de doi ani, au fost selectați copii cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani, care prezentau patologii ale sistemului nervos central, incluzând spina bifida, hidrocefalie, tumori cerebrale sau tumori spinale. Toate acestea au fost posibile datorită disponibilității echipei de neurochirugi formată din dr. Claudiu Matei – medic primar neruochirurgie, dr. Sofia Nistor – medic specialist neurochirurgie, dr. Paul Flore – medic specialist neurochirurgie, dar și a dotărilor de care dispune Spitalul Polisano. De asemenea, un rol important l-a jucat secția de neonatologie de la Polisano, unde copiii au fost îngrijiți înainte și după operație.
Intervenţii reuşite
Copiii provin din familii defavorizate și din centre de plasament din județele Sibiu, Alba, Argeș, Galați, Arad, Brașov, dar și din Republica Moldova. „Intervențiile au decurs foarte bine, nu am avut decese peri-operatorii sau complicații majore cu impact fatal, toți copiii operați sunt bine, în sânul familiilor lor sau în centrele de plasament și continuă diferitele tipuri de tratament de care au nevoie. Pentru că un copil necesită nu numai o operație, ci și o îngrijire ulterioară, astfel tulburările de dezvoltare și monitorizarea creșterii sunt asigurate de d-nii doctori Mircea Meteș și Livia Ognean. Monitorizarea neurologică este asigurată de d-na dr. Vișa, recuperarea motorie este apanajul d-nei dr. Silvia Luca. Tratamentul și consilierea problemelor sfincteriene este asigurată de dr. Radu Maxim – medic specialist urologie din cadrul Spitalului European Polisano”, a afirmat dr. Claudiu Matei, medic primar neurochirurgie.
Sprijin pe mai departe
Sistemele de drenaj necesare operațiilor au fost donate de către Asociațiile Române și Germane de Spina Bifida și Hidrocefalie. Tot asociațiile ajută pe mai departe cu integrarea lor socială, nu numai prin donații materiale – haine, medicamente, sume de bani – ci și printr-o consiliere psihologică ulterioară. „Ne bucurăm că la Sibiu s-a concretizat acest program. Noi activăm în România din 2004 și acesta este un mare pas înainte pentru ca micuții paceinți să profite de experiența unei echipe multidisciplinare și să aibă parte de toată îngrijirea de care este nevoie, nu numai de operațiile propriu-zise”, a precizat Adriana Tontsch, președintele Asociației Române de Spina Bifida și Hidrocefalie.