Ceremonia a avut loc în prezenţa rectorului Ioan Bondrea, a preşedintelui Senatului ULBS, Constantin Oprean, a vicepreședintelui Academiei Române, Marius Sala şi a numeroşi reprezentanţi ai mediului academic, studenţi şi oficialităţi locale. „Este un mare privilegiu și o onoare pentru mine ca, în numele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, să vă prezint temeiurile care au stat la baza propunerii de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa Domnului academician profesor universitar doctor Eugen Simion, personalitate dominantă a studiilor literare românești din ultima jumătate de secol și, totodată, critic de renume internațional. Decizia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Domnului academician profesor universitar doctor Eugen Simion se sprijină pe trei serii de argumente: în primul rând, pe activitatea remarcabilă a domniei sale în câmpul vieții intelectuale românești din ultima jumătate de secol; în al doilea rând, pe meritele pe care domnia sa le-a avut în dezvoltarea Universității «Lucian Blaga» din Sibiu; și, deloc în ultimul rând, pe valoarea excepțională a operei sale critice”, a argumentat lectorul universitar dr. Andrei Terian, de la Facultatea de Litere și Arte, în laudatio.
Potrivit Regulamentului de acordare a titlurilor onorifice din cadrul Universității sibiene, „titlul de Doctor Honoris Causa reprezintă cea mai înaltă distincție onorifică acordată de Senatul ULB Sibiu unor persoane cu contribuții remarcabile în domeniul științei, tehnicii, culturii, spiritualității sau unor personalități marcante ale vieții științifice sau publice care au merite deosebite față de universitate.”