Indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene vor crește cu până la 2.000 de lei, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că o lege în acest sens este constituțională.
Foto: ccr.ro
Majorările salariale au fost aprobate la finalul lui septembrie, în Parlament, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri, scrie Monitorul de Cluj.
Curtea Constituţională a României a discutat, marţi, o sesizare USR privind o lege aprobată de coaliţia PSD – PNL – UDMR pentru majorarea indemnizaţiilor primarilor şi şefilor de consilii judeţene, potrivit economedia.ro. Sesizarea era semnată şi de deputaţii Forţa Dreptei.
Potrivit USR, actul normativ cu care a sesizat CCR nu indică sursa de finanţare. USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
Majorarea salariilor primarilor și președinților de consilii județele a fost făcută prin amendamente depuse în Senat, în septembrie, de doi senatori UDMR. În aceeași zi, Curtea Constituțională a admis o sesizare USR care împiedica majorarea de salarii din sistemul public prin Parlament.
Practic, salariile demnitarilor sunt înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Iar senatorii UDMR au depus un amendament care să actualizeze din nou indemnizațiile demnitarilor cu salariul minim din 2021 care între timp a crescut. Salariul minim s-a majorat de la 2.080 lei în 2019 la 2.300 lei în 2021.