ACTUALIZARE: Cei doi subprefecți PSD au depus astăzi jurământul. PRIMELE DECLARAȚII.

ACTUALIZARE

Cei doi subprefecți ai PSD, Sebastian Gheorghe Șebu și Daniel Moșin, au depus în această dimineață jurământul, în sistem videoconferință.

”Am decis să mă implic și să îmi asum responsabilități, alături de echipa PSD Sibiu, într-un context socio-economic dificil. Am considerat că pregătirea și experiența mea pot contribui la buna coordonare a acțiunilor pe plan local inițiate de conducerea executivă centrală pentru diminuarea efectelor pandemiei și ale crizei economice asupra populației. Numirea în această funcție nu o consider ca fiind o oportunitate, ci o nouă provocare, în momente de încercări atipice la care noi toți trebuie să facem față.”, a declarat Sebastian Gheorghe Șebu, cel care a mai activat în cadrul Instituției Prefectului Județul Sibiu, după depunerea jurământului.

Colegul său de partid a pus accentul pe buna colaborare pe care speră să o aibă cu ceilalți colegi din instituție, pentru a sluji cetățenii, bineînțeles: ”Numirea în funcția de subprefect al județului Sibiu mă onorează și le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Privesc această funcție ca pe o mare responsabilitate și nu ca pe un privilegiu. O responsabilitate pe care o am față de fiecare cetățean al acestui județ.

În calitate de subprefect al județului Sibiu, voi cere de la toți cei alături de care voi lucra să manifeste aceeași responsabilitate pentru că numai astfel ne vom putea aduce contribuția la implementarea proiectelor Guvernului în teritoriu.

Atât în relația cu colegii din cadrul Instituției Prefectului, cât și în relația cu instituțiile deconcentrate, voi promova profesionalismul și buna colaborare, bazate pe proceduri clare și pe obiective concrete.

Îmi doresc să fim, instituțional, mai prietenoși cu cetățenii, în slujba cărora lucrăm, și mai preocupați de problemele cu care aceștia se confruntă ori pe care le sesizează.

Sunt convins că voi avea o colaborare foarte bună cu fiecare dintre noii mei colegi și ii asigur de tot sprijinul meu.”, a declarat Moșin Daniel.

STIRE INIȚIALĂ:

În această dimineață, cei doi subprefecți PSD, Sebastian Gheorghe Șebu și Daniel Moșin, vor depune jurământul, în sistem videoconferință și își vor prelua oficial atribuțiile.

Dealtfel, pe site-ul Instituției Prefectului Județul Sibiu cei doi apar deja ca făcând parte din echipa de conducere, alături de prefectul PNL Dorin Mircea Crețu.

Deciziile de numire ale celor doi  au fost semnate ieri de primul ministru Nicolae Ciucă, iar în cursul după-miezii au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 35/12.01.2022.

Sebastian Georghe Șebu a fost șef de cancelarie al prefectului, pe perioada mandatelor Adelei Muntean și Mariei Minea. Anterior a fost șeful Serviciului de informații și Protecție Internă al Poliției Sibiu, de unde a ieșit la pensie.

Daniel Moșin este este inginer de profesie și a fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Primăriei Municipiului Sibiu în perioada 2018-2020.

Săptămâna trecută, Mihai Ion Macaveiu, președintele Organizației Municipale PSD Mediaș a fost numit, tot prin decizia prim-ministrului României, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*