La sfârșitul lui octombrie, cursul euro a crescut cu 1,12% față de euro, cu 3,3% comparativ cu dolarul și cu 1,4% față de francul elvețian.
Evoluția perechii euro/leu a fost una agitată, asemănătoare cu cea de le începutul anului. Cauza? Legea convertirii creditelor în franci elvețieni, cea care a ridicat cursul la un maxim de 4,5175 lei. Modul în care a fost votată legea în Parlament și solicitarea făcută de guvern către Curtea Constituțională de a studia legalitatea actului normativ au calmat spiritele iar cursul s-a așezat în jurul pragului de 4,50 lei.
Ultima ședință din ocombrie a fost foarte calmă, cu tranzacții realizate între 4,503 și 4,506 lei, media fiind stabilită la 4,5057 lei, față de 4,4978 lei, la finalul săptămânii trecute.
Noiembrie va fi marcată de mai mulți factori, atât externi cât și interni. Pe plan local se detașează campania electorală, motiv pentru investitori să ia poziții de protecție. Principalul factor extern este reprezentat de alegerile prezidențiale din SUA. În opinia analiștilor o victorie a democraților ar permite Rezervei Federale americane să reia, după un an, programul de majorare a dobânzii sale cheie. În schimb, un succes al lui Donald Trump ar pune sub semnul întrebării o astfel de decizie.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1238 la 4,1131 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,10 și 4,117 lei.
Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,082 și 1,085 franci/euro, a crescut de la 4,1452 la 4,1598 lei.
Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,0944 și 1,0991 dolari. Evoluția monedei unice a fost influențată de faptul că, potrivitEurostat, economia zonei euro a înregistrat o creştere modestă în trimestrul al treilea, de 0,3%, similară cu cea din trimestrul precedent, după şocul deciziei britanicilor de ieşire din Uniunea Europeană.