În a doua zi de hram al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost proclamată canonizarea Sfântului Serafim cel Răbdător, fost stareţ al aşezământului monahal, scrie mitropolia-ardealului.ro.
Proclamarea a avut loc după Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită de un sobor de arhierei, ieromonahi, preoţi şi diaconi.
Racla cu moaştele Sfântului Serafim cel Răbdător a fost adusă în procesiune din biserica mănăstirii şi aşezată într-un baldachin din apropierea altarului din pădure, pentru ca mulţimile de pelerini să aibă posibilitatea să aducă cinstire noului ocrotitor al aşezământului monahal.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită la altarul din pădure al mănăstirii, iar în soborul de arhierei s-au aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, Preasfinţitul Părinte Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului şi Preasfinţitul Părinte Gherontie, Arhiereul-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
În sobor s-au aflat stareţi, ieromonahi, cadre didactice universitare, membri ai administraţiilor mai multor eparhii, preoţi şi diaconi. Împreună cu mulţimile de pelerini veniţi din toate părţile ţării, inclusiv din Parohia Totoi, satul natal al Sfântului Serafim cel Răbdător, la marea sărbătoare a mănăstirii făgărăşene au fost prezenţi stareţi, duhovnici, ieromonahi de la aşezăminte monahale din Transilvania şi din alte regiuni ale ţării, cadre didactice universitare şi numeroşi preoţi din mai multe eparhii, oficialităţi centrale, judeţene şi locale, amintindu-l aici pe secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Anastasios”, condus de dr. Iustinian Simion.
„Omul în care se odihnea Dumnezeu”
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a subliniat cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe Părintele Serafim cel Milostiv, cel care nu a căutat niciodată să se afirme sau să se remarce pe sine, mereu smerindu-se pe sine, astfel încât Dumnezeu se odihnea în smerenia sa. Părintele Serafim a fost un odihnitor de oameni, prin jertfa sa continuă, un părinte ce aducea bucurie celor din jurul său, având o sensibilitate mai mare pentru durerile celoralţi decât pentru durerea proprie.
„O lucrare a lui Dumnezeu pe care ne-a trimis-o la vreme potrivită”
După Sfânta Liturghie a urmat ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Tomosul sinodul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul. Au fost prezentate, apoi, credincioşilor icoana Sfântului Serafim cel Răbdător şi s-a intonat troparul acestuia.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a subliniat importanţa acestui moment pentru istoria mănăstirii de la Sâmbăta de Sus şi a adus mărturii despre viaţa duhovnicească şi virtuţile Sfântului Serafim cel Răbdător.
Părintele Mitropolit Laurenţiu şi-a manifestat recunoştinţa faţă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a rânduit aceste lucrări în An Centenar, care se vor încununa cu sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, Părintele Mitropolit a adus mulţumiri ierarhilor prezenţi, alături de preoţi şi monahi, precum şi oficialităţilor care au contribuit la organizarea evenimentului, amintindu-l pe domnul Ciprian Olinici, secretarul de stat pentru Culte.
Ierarhul a mai subliniat, la final, importanţa evenimentului de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, eveniment care are loc pentru prima dată in istoria acestui aşezământ monahal.
„Aceşti Sfinţi canonizaţi în acest an ne leagă de Sfinţii dinainte, de vieţuitorii de dinaintea distrugerii mănăstirii şi ne leagă de cei care au continuat viaţa monahală aici. Ne rugăm Cuviosului Serafim cel Milostiv să ne ocrotească pe noi, pe toţi”, a încheiat ierarhul.
Distincţii pentru ostenitori
Înaltpreasfinţia Sa a acordat mai apoi câteva distincţii. Astfel, distincţia „Crucea şaguniană” pentru clerici a fost oferită arhim. Chiril Lovin, arhid. asist. univ. dr. Gheorghe Cristian Popa şi diac. lect. univ. dr. Sabin Preda, iar „Crucea şaguniană pentru mireni” a fost oferită consilierului patriarhal Răzvan Mihai Clipici, secretarului eparhial Sorin Gabriel Pomană, lui Răzvan Lucian Bădescu, pictorul icoanei Sfântului Serafim cel Răbdător şi lui Costel Nacu. De asemenea, Ordinul „Anastasia Şaguna” a fost oferit doamnei Mihaela Bădescu şi doamnei Simon Ştefania Iordache.
În încheiere, stareţul Mănăstirii „Brâncoveanu”, arhim. Atanasie Roman a mulţumit ierarhilor, preoţilor, monahilor şi tuturor credincioşilor prezenţi la această mare sărbătoare a aşezământului monahal, precum şi tuturor celor au contribuit la buna realizare a manifestărilor dedicate proclamării canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător.















