Obligațiuni ROMGAZ de 500 milioane de lei listate la BVB

Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A, cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, companie prezentă la Bursa de Valori București (BVB) de 12 ani (simbol bursier SNG), listează cea de-a doua emisiune de obligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro, pe Piața Reglementată a Bursei. Obligațiunile sunt listate la BVB sub simbolul bursier SNG31E și au o maturitate de 6 ani, anunță compania într-un comunicat de presă.


Obligațiunile au fost anterior admise la tranzacționare la Bursa de Valori din Luxemburg în luna noiembrie 2025. Această emisiune face parte, la fel ca și prima, din programul EMTN (Euro Medium Term Notes) al ROMGAZ care permite companiei să acceseze piețe de capital internaționale pentru finanțare, cu o valoare totală de până la 1,5 miliarde de euro. În acest moment, valoarea celor două emisiuni de obligațiuni este de 1 miliard de euro, prima fiind listată anul trecut, pe 19 noiembrie 2024.

Obligațiunile corporative vor ajunge la scadență în data de 4 noiembrie 2031. Obligațiunile au o dobândă anuală fixă de 4,625% și au fost evaluate cu rating ”BBB-” de către agenția de rating Fitch. Procesul de subscriere pentru această emisiune de obligațiuni s-a derulat pe 28 octombrie 2025.

Fondurile obținute vor sprijini ROMGAZ în dezvoltarea proiectului strategic național, Neptun Deep de la Marea Neagră, care are potențialul de a transforma România în al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Totodată, prin proiecte precum Neptun Deep, ROMGAZ oferă soluții pentru a reduce emisiile de carbon la nivel național, făcând tranziția de la cărbune la gaze naturale.

ROMGAZ este o companie de succes pe piața locală de capital încă de la debutul său din anul 2013, când a derulat una dintre cele mai mari oferte de vânzare de acțiuni realizate de statul român la Bursă. În prezent, ROMGAZ ocupă a treia poziție ca pondere în indicele de referință BET și a doua poziție în indicele sectorial BET-NG, ce include companii listate la BVB din domeniul energiei și al utilităților aferente. Ne bucură faptul că ROMGAZ se implică activ în proiecte strategice la nivel național, așa cum este Neptun Deep, că apelează cu recurență la mecanismele pieței de capital pentru finanțarea acestora și contribuie, astfel, la expansiunea mediului investițional din România”, a spus Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

În cei 12 ani de prezență pe piața de capital, ROMGAZ și-a consolidat rolul important pe care îl îndeplinește în sectorul energetic local și în creșterea economică a României, fiind un actor-cheie în proiectul strategic de importanță națională, Neptun Deep. ROMGAZ este un exemplu de performanță printre emitenții listați la Bursa de Valori București și suntem încrezători că va avea o contribuție semnificativă la recunoașterea pieței locale de capital din partea MSCI ca Piață Emergentă. Felicităm echipa ROMGAZ pentru cea de-a doua emisiune de obligațiuni încheiată cu succes și le suntem alături în planurile de dezvoltare pe care le au în desfășurare”, a declarat Remus Vulpescu, CEO Bursa de Valori București.

Cea de-a doua emisiune de obligațiuni reprezintă o componentă integrantă a strategiei ROMGAZ și reflectă angajamentul nostru constant față de transparență, guvernanță corporativă și dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital din România. Prin această inițiativă, ROMGAZ facilitează accesul investitorilor locali și internaționali la instrumentele sale de finanțare și consolidează integrarea pieței de capital românești în fluxurile financiare europene. Emisiunea de obligațiuni face parte dintr-o strategie de finanțare prudentă și diversificată, menită să susțină implementarea proiectelor strategice ale companiei, în special a proiectului Neptun Deep, cu impact direct asupra securității energetice naționale și regionale, precum și asupra obiectivelor de tranziție energetică. În acest context, ROMGAZ acordă o importanță deosebită disciplinei financiare, menținerii unui profil solid de risc și utilizării eficiente a capitalului atras. Prin listarea la BVB a acestor instrumente financiare, reafirmăm rolul ROMGAZ de emitent de referință pe piața de capital din România și de partener instituțional credibil pentru investitori și autorități. Compania va continua să utilizeze mecanismele pieței de capital într-un mod responsabil și predictibil, în concordanță cu cadrul de reglementare european și cu așteptările investitorilor instituționali, contribuind totodată la consolidarea pieței financiare locale.”, a subliniat Răzvan Popescu, CEO ROMGAZ.

Procesul de listare a obligațiunilor la BVB s-a realizat cu sprijinul BT Capital Partners, companie membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în servicii de brokeraj, asistență pentru listarea pe piața de capital și pentru atragerea de investitori, consultanță pentru fuziuni și achiziții, atragerea și structurarea de finanțări complexe, cercetare de piață și consultanță strategică.

Pe lângă rezultate financiare robuste, aprecierea prețului acțiunilor și stabilitatea rating-urilor emise de agențiile specializate, recurența în emiterea de instrumente financiare este unul din principalele mecanisme prin care un emitent își poate reconfirma parcursul pozitiv în piața de capital. Cu încă o emisiune de obligațiuni de succes, având o maturitate în creștere, un grad ridicat de supra-subscriere și oferind randament atât atractiv, cât și în scădere față de exercițiul anterior, ROMGAZ și consorțiul, din care suntem mândri că facem parte, am reușit să marcăm o nouă bornă importantă în acest traseu. De astăzi instrumentul devine mai ușor accesibil investitorilor locali prin listarea la BVB și ajută compania să-și îndeplinească obiectivele de importanță strategică pentru independența energetică a României”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.

Prima emisiune de obligațiuni a companiei ROMGAZ (simbol bursier SNG29E) a fost listată anul trecut, pe 19 noiembrie 2024, fiind prima tranșă de obligațiuni internaționale pe 5 ani, din programul EMTN (Euro Medium Term Notes) al ROMGAZ. Obligațiunile vor ajunge la maturitate în anul 2029.

ROMGAZ s-a listat pe Piața Reglementată a BVB în data de 12 noiembrie 2013, în urma derulării cu succes a unei oferte publice inițiale secundare în valoare cumulată de 1,7 miliarde lei, care a fost derulată atât la bursa locală, cât și pe bursa din Londra. Pentru România, listarea companiei a fost la acel moment una dintre cele mai mari oferte de vânzare de acțiuni realizate de statul român prin intermediul BVB. Cel mai mare acționar al ROMGAZ, cu un pachet de 70% din acțiuni, este statul român prin Ministerul Energiei.

Acțiunile companiei ROMGAZ au fost incluse, din decembrie 2013, în indicele BET, indicele de referință al BVB care cuprinde cele mai tranzacționate 20 de companii de la bursa locală, iar ulterior și în indicii BET-XT, BET-BK respectiv BET-NG. În indicele sectorial BET-NG care reflectă evoluția companiilor listate pe piața reglementată a BVB care au domeniul principal de activitate energia și utilitățile aferente, ROMGAZ ocupă locul 2 cu o pondere de 19,8%. Acțiunile companiei sunt prezente și în indicii BETPlus, BET-TR, BET-XT-TR, BET-TRN, BET-XT-TRN, BET-EF și ROTX. În plus, acțiunile ROMGAZ sunt incluse în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index), dedicați piețelor de frontieră. La data de 19 decembrie 2025, ROMGAZ avea o capitalizare de 37,6 miliarde de lei. Mai multe informații despre companie sunt disponibile pe https://www.romgaz.ro/.

Despre ROMGAZ
SNGN ROMGAZ SA este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică. La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acționarul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED (înființată ExxonMobil Exploration and Production România Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production România Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Despre BVB
BVB este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piață din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde Depozitarul Central, responsabilă pentru operațiunile de registru și decontare în România, iar din 2019 contrapartea centrală CCP.RO, instituție care va prelua funcția de compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare în România și care va contribui la relansarea pieței de produse derivate. BVB administrează două piețe distincte, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferință. Eforturile BVB și ale stakeholderilor săi de modernizare și dezvoltare a pieței de capital din România au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell, în anul 2020. În prezent, 12 companii românești sunt incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente. Mai multe informații pe www.bvb.ro.