Obiceiul tăiatului porcului de 1 Decembrie, păstrat la Muzeul Astra

Anul acesta, Ziua Națională a României se sărbătorește și cu „pomana porcului” la Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava.
„Este vorba despre un obicei întâlnit de secole prin satele din România, iar acesta surprinde toți pașii pregătirii bucatelor din carne de porc în prag de Crăciun. Datina va fi repusă în scenă la 96 de ani de la Marea Unire cu ajutorul unor bucătari inimoși. Ei vor folosi pentru asta rețete tradiționale, păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului și transmise apoi din generație în generație”, se arată într-un comunicat al instituției.
De 1 Decembrie, festinul culinar a început la ora 11,00, la Cârciuma din bătrâni. Aici, bucătarii i-au întâmpinat pe localnici și pe turiști cu porții zdravene de tochitură de porc cu mămăliguță, adică „pomana porcului”, asezonate la cerere cu murături din noua producție a hanului. Special pentru acest eveniment, bucătarii au sacrificat un porc care cântărește în jur de 200 de kilograme, iar „pomana porcului” este pregătită în două ceaune de câte 50 de kilograme fiecare. Prețul unei porții este de 15 lei.

Special pentru acest eveniment, bucătarii au sacrificat un porc care cântărește în jur de 200 de kilograme

Special pentru acest eveniment, bucătarii au sacrificat un porc care cântărește în jur de 200 de kilograme

Cei interesați pot să se aprovizioneze pentru sărbători și pentru lunile friguroase de iarnă cu slănină, cârnați, tobă și caltaboș, pregătite pentru cele mai rafinate gusturi după rețete țărănești vechi.

Agerpres

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*