Mai multe oase umane au fost găsite, azi, într-un lan de porumb din zona localităţii sibiene Porumbacu de Jos, după ce un cioban băut s-a lăudat că şi-ar fi omorât un coleg în urmă cu mai multe luni, iar autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, informează Mediafax.
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Boţoc, a declarat că instituţia a fost sezizată în legătură cu descoperirea unor oase umane într-un lan de porumb din zona localităţii Porumbacu de Jos. „Am fost sesizaţi că într-un lan de porumb s-au găsit nişte oase, cu probabilitate provenind de la un cadavru de sex bărbătesc. Abia am terminat cercetarea la faţa locului, s-au găsit resturi scheletice, oase, într-o fază destul de avansată de degradare”, a afirmat Ioan Boţoc. El a precizat că în zonă s-a găsit şi o pereche de pantaloni bărbăteşti, iar în cauză a fost deschis un dosar de cercetare pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Localnicii din Porumbacu de Jos povestesc că, aseară, un cioban din sat, aflat în stare de ebrietate, s-a lăudat că ar fi ucis un coleg, în urmă cu câteva luni. „La beţie, s-au bătut şi unul dintre ei s-a lăudat: «Ai grijă, vezi că eu am mai omorât pe unul!» Şi aşa s-a aflat. A aflat patronul, a sunat Poliţia şi au cercetat”, a declarat o localnică. De asemenea, localnicii povestesc că proprietarul stânii nu a anunţat dispariţia ciobanului care ar fi fost ucis pentru că ceilalţi angajaţi ai săi i-au spus că acesta ar fi plecat, lucru care nu este neobişnuit la ciobani.
Bărbatul care a susţinut că ar fi ucis un coleg a fost adus la Sibiu pentru audieri.