O zi plină de surprize dedicate bebelușilor, la Muzeul ASTRA

Cea de-a XIII-a ediție a Zilei Sugarului se va desfășura duminică, 1 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Ziua Sugarului este o sărbătoare dedicată vizitatorilor mari și mici, care a debutat pe data de 1 iulie 2006. Anul acesta evenimentul organizat de Muzeul ASTRA a ajuns la cea de-a XIII-a ediție.  Ca în fiecare an, Ziua Sugarului are loc în prima duminică a lunii iulie, între orele 10 și 18, la Etno Tehno Parc.

„Muzeul ASTRA va fi, în această zi specială, ținta tuturor familiilor tinere și nu numai. Așteptăm să ne fie alături la Ziua Sugarului părinți cu sugari, bunici, chiar străbunici și alte rude: frățiorii, respectiv surioarele mai mari ale bebelușilor, nași și nașe, unchi și mătuși, veri și verișoare. Activitățile din program sunt premiate de partenerul oficial al evenimentului: Bella Happy și sponsorul principal, Petit Bebe, dar și de către ceilalți sponsori. Ziua Sugarului este dedicată, în primul rând, copilaşilor cu vârste cuprinse între o zi şi 2 ani, pentru care vom organiza concursurile: Crosul Bebe, pe mochetă (de-a buşilea), Crosul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel. Pentru mămici şi tătici, pregătim un program special, alcătuit din concursuri instructive şi distractive: Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput. În completare, Asociația Mâini Unite va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică. După terminarea concursurilor din prima parte a zilei, între orele 13.15 și 13.45, vă invităm să participați la discuția informativă și interactivă: «Cât de importantă este pentru tine sănătatea copilului tău? Mituri vs. realitate», cu siguranță, un subiect deosebit de important și interesant pentru tinerii părinți. Centrul de învățare a limbii engleze «Helen Doron» va organiza, şi în acest an, diverse ateliere de creație, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte din programul lor constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi și gimastica de dimineață și de după-amiază – 10.00: «Let’s stretch! Good morning exercise» (activități de înviorare, mișcare și dans) și 15.30-16.00: «Colours and fun!» (activități de asociere și diferențiere culori și forme, dezvoltarea capacității de concentrare), iar Learn with Music Sibiu va invita copilașii pe Mocheta cu Instrumente Muzicale… de Percuție!”, a declarat Eliza Penciu, muzeograf la Muzeul ASTRA.

Agenția Națională Antidrog, colaborator al Muzeului ASTRA și al Zilei Sugarului, va veni cu activităţi specifice de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice”, şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce va implica un grad mărit de responsabilitate civică.


PROGRAM ZIUA SUGARULUI ediţia a XIII-a

 

Muzeul în Aer Liber, Etno Tehno Parc

1 iulie 2018 – orele 10.00 – 18.00

 

 

Ora 10.00 – Deschiderea oficială

Orele 10.00 – 10.30 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:

  • Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
  • Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
  • Concursul Mămica ŞtieTot

Orele 10.30 – 11.15 – Cross-ul Bebe

Orele 11.15 – 12.15 – Mămica ŞtieTot

Orele 12.15 – 13.00 – Cross-ul Bobocel

Orele 13.15 – 13.45 – Discuție informativă și interactivă: Cât de importantă este pentru tine SĂNĂTATEA COPILULUI TAU? Mituri vs. Realitate.

 

PAUZĂ INTERACTIVĂ, ÎNTRE ORELE 14.00 – 16.00

(jocuri, desen, muzică, instrumente muzicale de percuție,

dans, voie bună şi Helen Doron English cu activități pentru dezvoltarea motricității fine și a dezvoltării fizice, activități de creație, memorie și logică)

 

Orele 15.30 – 16.00 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:

  • Miss & Mister Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
  • Tăticul Priceput
  • Miss & Mister Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)

Orele 16.00 – 16.20 – Miss Bebe

Orele 16.20 – 16.40 – Mister Bebe

Orele 16.40 – 17.00 – Concurs Tăticul Priceput

Orele 17.00 – 17.30 – Miss Bobocel

Orele 17.30 – 18.00 – Mister Bobocel

 

Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii 

  • Consiliere în alăptare

 

Centrul de învățare a limbii engleze HELEN DORON EARLY ENGLISH

  • 00 : Let’s stretch! Good morning exercise (activități de înviorare, mișcare și dans)
  • 30-16.00: Colours and fun! (activități de asociere și diferențiere culori și forme, dezvoltarea capacității de concentrare)

 

Learn with Music Sibiu pe Mocheta cu Instrumente Muzicale…de Percuție!

  • Prin Europa …cu muzica în bagaj! – 11,00 – 11,15
  • Mamă, tată, țineți pasul cu mine? – 12,30 – 12,45
  • Summer fun! – Oriunde am fi, vara visăm la mare – 15,00 – 15,15
  • Animale din junglă – 16,30 – 16,45

 

Intrarea liberă pentru copiii cu vârsta până la 3 ani și un însoțitor

 

Partener oficial: BELLA HAPPY

Sponsor principal: PETIT BEBE

Colaboratori: Agenţia Naţională Antidrog; Asociația MÂINI UNITE – din dragoste pentru copii

Sponsorii evenimentului: Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron – Early English, Learn with Music Sibiu, Inspire Studio, AQUADOR, Antibiotice SA și Cutaden Bebe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*