O zi din viața lui Ion Creangă la Grădina BIS

Bis Teatru îi invită în 21 mai pe elevii de la patru unități de învățământ din Sibiu, Liceul Teoretic Constantin Noica, Colegiul Național Octavian Goga, Școala Gimnazială nr. 4 și Colegiul Tehnic Cibinium la o călătorie în timp și spațiu.

Foto: BIS Teatru

„Vor porni ardelenește, la pas, agale către Grădina Bis și se vor trezi “într-o hudiță gloduroasă în care mai să-ți rămâie ghetele, când treci prin ea, în mocirla drumului, în hudița numită a Țicăului, la no. 4, printre rânduri de copaci. în fund, e o căsuță, care încă de acum 10 ani se măcina cu încetul, dărăpănându-și acoperământul de șindrilă prin care ploaia străbate nesinchisită.”

Performance-ul Atelier „O zi din viața lui Ion Creangă” va avea loc în aer liber, în Grădina Bis, în care va fi redată pe cât posibil atmosfera rustică, iar copiii îl vor surprinde pe bădia Ion Creangă într-o zi obișnuită din viața lui, petrecută alături de consoarta numită Tinca Vartic (“un înger de zugrăvit pe icoană”).

Elevii vor fi martori ai procesului de creație a două povești cu tâlc din creația autorului, care vor fi inventate chiar sub ochii lor, cu aportul Tincăi Vartic.

Proiectul oferă o lecție de istorie vie, în care scriitorii din programa școlară sunt oameni cu o viață normală, iar elevii află “prin gaura cheii” detalii din procesul de creație al materiei școlare propriu-zise.

Marele povestitor al literaturii noastre fi-va întruchipat de actorul Dumitru Stegărescu iar consoarta lui, Tinca Vartic, de către actrița Andrada Grosu. Avem și o surpriză. Ați ghicit, Mihai Eminescu, pardon, Claudiu Fălămaș” au transmis reprezentanții BIS Teatru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*