Sibianul Teodor Mihail Pădurean este nominalizat pentru a primi premiul pentru întreaga carieră, datorită muncii depuse în domeniul asistenței sociale din județ. Acesta este nominalizat alături de alți doi profesioniști din țară, premiul urmând să fie acordat în cadrul celei de-a VI-a Gale Naționale a Excelenței în Asistența Socială.
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale va fi acordat pe 19 martie.
Dr. Teodor Mihail Pădurean se află la un pas de premiul girat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR). Sibianul a obținut această nominalizare după 22 de ani de activitate în domeniul asistenței sociale. Printre beneficiarii proiectelor sale se numără sute de copii cu probleme de sănătate, vârstnici abandonați de familii sau care locuiesc singuri, sibieni care trăiesc la limita sărăciei, dar și alte categorii defavorizate.
Votat de sibieni
Sibianul s-a calificat în prima etapă a galei ca urmare a celor 2.398 voturi obținute pe platform online a Galei. Astfel, Pădurean ocupă locul 3 la categoria la care s-a înscris.
„Vreau să mulțumesc tuturor sibienilor care m-au votat și apreciat, precum și colegilor din domeniul asistenței sociale. Este un lucru deosebit pentru mine, pentru că la Sibiu avem de a face cu profesioniști în asistență socială“, ne-a declarat Teodor Mihail Pădurean. Din 1998, acesta este profesor la Colegiul Tehnic „Independența“, iar în prezent ocupă funcția de director executiv al Fundației „Un copil, o speranță“ (UCOS) și conduce asociația AFO Sibiu.
22 de ani în asistența socială
Teodor Pădurean a activat aproape toată viața în domeniul asistenței sociale din județul Sibiu, fiind aproape de cei care au întâmpinat diferite probleme. Se află în conducerea Fundației UCOS, care activează în Sibiu din 1998 și are misiunea de a proteja drepturile copiilor și familiilor din România. În plan național și internațional, fundația este implicată în grupuri și federații cu aceleași preocupări profesionale. În 2008 – 2009, fundația și-a lărgit activitatea, stabilind parteneriate cu fundații din Olanda și Germania, iar Pădurean a inițiat parteneriatul cu fundația Heart for România din Olanda, dezvoltând partea de logistică. Peste 300 de familii, dar și numeroase școli și spitale din județul Sibiu primesc sprijin prin intermediul acestui parteneriat. Baza de date a fundației cuprinde familiile din județ care se confruntă cu probleme de sănătate, care nu au venituri suficiente pentru a se întreține, și oferă alinare vârstnicilor singuri. În acest context, a inițiat în 2012 și parteneriatul cu fundația Hilfe fur Hermannstadt din orașul german Marburg, înfrățit cu municipiul Sibiu. A rezultat asociația AFO Sibiu, unde Teodor Mihai Pădurean este președinte și membru fondator.
„Oferim servicii gratuite pentru un număr de 22 vârstnici, care, din păcate, nu se mai pot descurca“, explică Pădurean. Totodată, sibianul se preocupă și pentru dezvoltarea altor servicii, cum ar fi ajutorarea familiilor sărace din județ, a copiilor și persoanelor cu deficiențe de limbaj și a copiilor aflați în prag de abandon școlar. Un ultim proiect care se află la început de drum este intitulat „Elevi de nota 10“ și este derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Programul își propune să acorde șapte burse pentru elevii nevoiași cu performanțe școlare deosebite. În total, prin AFO Sibiu sunt ajutați peste 100 de beneficiari.
Privește spre viitor
La sediul Fundației UCOS, pe Aleea Streiu, funcționează două centre pentru copiii cu autism și cu handicap neuro-locomotor. Aici, 62 de copii primesc terapii de recuperare în raport cu nevoile lor specifice. Totodată, sibianul și colaboratorii săi au în vedere un program extrem de important: achiziționarea a 12 containere care să formeze un nou centru pentru persoanele cu handicap. Aceasta, în condițiile în care fundația deține terenul necesar pentru investiție. Pentru a obține finanțarea necesară construcției, proiectul a fost înscris la Maratonul Internațional Sibiu.
În perioada 2013-2015, Pădurean a contribuit la realizarea strategiei județene în domeniul asistenței sociale, coordonată de Consiliul Județean. „Asistența socială este un domeniu foarte important. Trebuie să ținem cont că, în anii care vin, numărul persoanelor vârstnice va fi mai mare, iar resursele și calitatea serviciilor de asistență medicală, din păcate, nu vor atinge parametrii maximi de care ar fi nevoie“, ne-a declarat Teodor Mihail Pădurean.
Eveniment de tradiţie
CNASR organizează, pe 19 martie, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, pe scena Ateneului Român. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, această sărbătoare își propune și să transmită un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare.
Cosmin PAL