O treime din elevii sibieni intră în online. Lista localităților în scenariul 1 și 2

Luni, având în vedere rata de incidență, pe U.A.T.-uri, a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, 30,21% din elevi vor desfășura orele în sistem on-line.

În conformitate cu hotărârea nr. 42 din 07.05.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, pentru perioada 10.05 – 14.05.2021, la nivelul județului Sibiu, situația va fi următoarea:

– scenariul 2 (rata de incidență peste 1 la mie): 211 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Cristian, Slimnic, Ocna Sibiului, Cisnădie, municipiul Sibiu, Sadu, Bârghiș, Râu Sadului, Apoldu de Jos, Săliște, Cârțișoara, Loamneș, Șura Mică, municipiul Mediaș, Agnita, Roșia, Brădeni, Iacobeni, Axente Sever, Șelimbăr, Avrig și Marpod – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

– scenariul 1 (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 143 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.

Nici azi nu a fost raportat niciun caz de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 în rândul preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ ale județului Sibiu.

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 131 cadre didactice (68 au desfășurat ore față în față) și 130 preșcolari și elevi (87 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Drept urmare luni, 10.05.2021, în județul Sibiu, un număr de 19 542 elevi (30,21%) vor desfășura orele în sistem online.

În ceea ce privește vaccinarea personalului angajat în unitățile de învățământ și unitățile conexe din județul Sibiu, în data de 06.05.2021, situația este următoarea:

Cadre didactice:

  • total: 4 697;
  • înscriși pe platformă: 2 269;
  • programați: 1 639;
  • vaccinați: 2 373 (50,52% din total).

 

Personal didactic auxiliar:

–           total: 510;

–           înscriși pe platformă: 201;

–           programați: 187;

–           vaccinați: 295 (57,84% din total).

Personal nedidactic:

–           total: 1 159;

–           înscriși pe platformă: 490;

–           programați: 385;

–           vaccinați: 536 (46,24% din total).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*