Un accident rutier a avut loc astăzi pe strada Bâlea din Sibiu, implicând două autoturisme. În urma impactului, o tânără de 22 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
SAJ anunță că a intervenit cu un echipaj de tip B în Sibiu pe str Bâlea,la o tamponare produsa între două autoturisme.
În urma evenimentului, echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei tinere de 22 de ani, care a suferit un traumatism de coloană cervicală și lombară.
Tânăra a fost transportată la UPU Sibiu în stare stabilă.
UPDATE IPJ:
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, 3 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în lanț, față – spate.
Cele 3 mașini erau conduse de către o sibiancă în vârstă de 22 de ani și doi bărbați în vârstă de 60 de ani (din Șelimbăr), respectiv 45 de ani, sibian.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri.