O stradă se închide până la finalul lunii iulie

Primăria Sibiu continuă lucrările de reparații pe străzile din Sibiu. De luni, 10 iunie au început lucrările de reparații pe str. Vopsitorilor, pe care se va înlocui atât pavajul, cât și partea asfaltată, inclusiv prin refacerea stratului de bază al drumului, ceea ce va necesita săpături.

FOTO: Primăria Municipiului Sibiu

Având în vedere faptul că această stradă este foarte îngustă, iar circulația se desfășoară pe sens unic, pentru execuția lucrărilor este necesară închiderea traficului pe aceasta până la finalul lunii iulie.

Accesul va fi totuși permis locuitorilor de pe această stradă, precum și vehiculelor de urgență. Pentru ocolire se poate utiliza str. Zidului.

Lucrările de reparații continuă și pe str. Ștefan cel Mare, tronsonul dintre viaductul Vasile Aaron și până la ieșirea din Sibiu spre Agnita, unde noul strat de asfalt pe trotuare este aproape în întregime turnat, iar săptămâna viitoare se va turna noul strat de uzură și pe carosabil.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*