„Nu vă pot descrie sentimentul pe care l-am avut când am auzit numele «Calisthenics România» printre finaliști“, arată Cristian Șandru, tălmăceanul care a ajuns în finala de la „Românii au talent”, în urma prestației de aseară.
„În această seară am trăit un carusel de emoții, nu ne-am fi gândit vreodată că vom ajunge atât de departe. Ideea de a participa la un talent show a venit dintr-o glumă, parcă acum îmi aduc aminte că anul trecut râdeam pe seama „cum ar fi…“
Ne-am luat inima în dinți și ne-am înscris la Românii au Talent, nu am crezut nici măcar că vom fi selectați. Audițiile s-au apropiat rapid și prestația noastră a venit cu mult așteptatul GoldenBuzz și am ajuns în ziua de 17.05.2024 acolo unde după o săptămână infernală de repetiții, muncă, oboseală, am reușit să ducem la bun sfârșit numărul nostru din semifinalele Românii au Talent. Nu vă pot descrie sentimentul pe care l-am avut când am auzit numele „Calisthenics România” printre finaliști. Mi-ați oferit cel mai frumos moment din viața mea. Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați fost alături în drumul ăsta, vă mulțumesc pentru fiecare cuvânt de susținere, pentru fiecare vot și pentru fiecare strângere de mână. Mai avem un hop. Acest hop va fi pe 31.05.2024 în care se va desfășura marea finală. Mulțumesc din suflet pentru tot, o să lupt ca să aduc titlul acasă.“, a mărturisit Cristian Șandru, după semifinala de aseară.