„O punte de dragoste venită pe aripile cântului peste inimile spectatorilor“

„Familia” Ansamblului Folcloric Studenţesc „Ardealul“ din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu s-a reunit în 16 octombrie într-un spectacol de amploare pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Cea de a doua seară dedicată Aniversării a 20 de ani de dăruire, de muncă şi de învăţare a Ansamblului Folcloric „Ardealul“ a fost deschisă de Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, care a prezentat un fragment din proiectul de colaborare pe care îl dezvoltă cu Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu prin Ansamblul „Ardealul“. Au urmat suite de dansuri prezentate atât de foştii, cât şi de actualii dansatori ai ansamblului, suite din zonele Sibiu, Avrig, Ţara Făgăraşului, Valea Mureşului, Valea Someşului, soliştii instrumentişti: Adrian Rezeş, Ioan Chindea, Adrian Neamţu, soliştii vocali: Ionela Sterp, Radu Goţa, Iulia Banciu, Anca Mărgineanu, Aurelian Suciu, Paula Medrea, Diana Lupu, Bebe Lazăr, Alina Secăşan, Rodica Popa Comăniciu, Elena Anghel, Sebastian Stan şi binecunoscuţii Marius Ciprian Pop şi Sergiu Cipariu. Orchestra reunită a fost condusă de dirijorul Doru Sava. Invitaţii speciali au fost studenţii Corului Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu condus de pr.lect.univ.dr. Sorin Dobre, care au impresionat publicul iubitor de folclor prin doinele şi melodiile tradiţionale prezentate.

IMG_7693

Pe durata celor două seri de spectacol, membrii Ansamblului Folcloric Studenţesc „Ardealul” au fost distinşi cu premii de excelenţă din partea rectorilor Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad şi ai Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, din partea ansamblurilor folclorice participante, precum şi din partea managerului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, distincţii pentru care acesta ţine să mulţumească.

IMG_7605

“Dincolo de spectacol, evenimentul a fost o hrană sufletească, o punte de dragoste venită pe aripile cântului peste inimile spectatorilor”, aşa cum declara interpretul de muzică populară Marius Ciprian Pop, cel care a şi prezentat spectacolul.

IMG_7622

Evenimentul a fost susţinut financiar de Ministerul Tineretului şi Sportului, Consiliul Local Sibiu, Primăria Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu.

IMG_8034

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*