O profesoară din Sibiu participă la Programul Fulbright TEA Program 2023 în Statele Unite

Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu are un reprezentant în echipa Fulbright TEA Program 2023.

Foto: cnogsibiu.ro

Prof. Cosmina Almășan (limba engleză) a fost selectată pentru a participa la programul de formare profesională Fulbright Teaching Excellence and Achievement Program care se desfășoară în perioada 13 septembrie – 2 noiembrie 2023 în Statele Unite ale Americii.

Programul Fulbright TEA este sponsorizat de US Department of State și administrat de IREX și constă în formarea profesională a unui număr de 170 de profesori din întreaga lume, distribuiți la 7 universități americane.

Departamentul School of Education din cadrul UW–Madison (University of Wisconsin Madison) găzduiește un grup de 21 de cadre didactice din 17 țări europene, iar acest grup are ca si scop principal formarea în domeniul Educației Media.

Foto: cnogsibiu.ro

„Prezența participanților Fulbright îmbogățește comunitatea de învățare din campusul UW–Madison și suntem incredibil de onorați să avem aici un grup de profesori atât de talentați și pasionați”, spune Jamie Welling, directorul asociat al Biroului de implicare globală al Școlii de Educație, care a organizat programul din Madison, citat de cnogsibiu.ro.

„Participarea la programul de formare Fulbright TEA ste o șansă extraordinară de veni în legătură directă cu experiențe diverse într-un mediu educațional complet diferit de cel european. Pentru un profesor de limba engleză este extrem de util contactul cu realitățile americane, cu stilul de predare și evaluare și cu evenimentele culturale desfășurate în cadrul liceului, universității și comunității locale. Este un moment prielnic pentru eliminarea unor stereotipuri transmise prin mass media. Am apreciat în mod deosebit spiritul civic și comunitar al profesorilor și elevilor cu care am avut contact și mi-aș dori ca unele dintre aspectele poziiove observate aici, pe care le voi transmite colegilor mei, să poată fi implementate cu succes și în sistemul educațional din România.” a declarat Cosmina Almășan.

Foto: cnogsibiu.ro

Activitățile de proiect au patru componente principale:

Formarea profesorilor: participanții Fulbright TEA participă la un program intensiv de dezvoltare profesională de șase săptămâni la o universitate din SUA, respectiv University of Madison, Wisconsin. Ei participă la seminarii academice despre noile metodologii de predare, învățarea centrată pe elev, instruirea bazată pe conținut, planificarea lecțiilor și formarea în tehnologie de instruire.

Experiență pe teren: participanții la Fulbright TEA au parte de experiențe de învățare și predare într-un mediu educațional pre-universitar american. La liceul Monona Grove High School din Wisconsin, profesorii au șansa  de a observa lecții , de a preda în comun cu un profesor american și de a-și împărtăși experiența, stabilind legături de colaborare durabile cu profesorii și elevii din SUA.

Schimb de bune practici: participanții la Fulbright TEA studiază și observă cele mai bune practici internaționale în educație și împărtășesc propriile cunoștințe profesionale cu profesorii, studenții și elevii din Statele Unite.

Activități civice și culturale: participanții Fulbright TEA participă la activități culturale americane, cum ar fi spectacole, evenimente sportive, vizite la familii din SUA și excursii la obiective istorice.

Cei 21 de profesori care participă la programul de formare în Madison se vor întâlni cu ceilalti 150 de profesori la  conferința finală care se va desfășura la Washington, DC în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2023.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*