Un caz emoționant și o poveste cu final fericit vine din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde un pacient care fusese anterior recomandat pentru o amputare severă a reușit, în urma tratamentului de specialitate primit aici, să evite intervenția radicală și să-și păstreze membrul afectat.
„Astăzi pot merge. Și asta datorită vouă”, sunt cuvintele prin care pacientul și-a început scrisoarea de mulțumire trimisă echipei medicale de la SCJU Sibiu. În mesajul său, acesta transmite recunoștință pentru profesionalismul și grija cu care a fost tratat:
„Încă am membrul inferior drept și pentru asta vă mulțumesc. Vă doresc sănătate, viață lungă și mulțumesc pentru modul exemplar în care am fost tratat.”
Reprezentanții spitalului au transmis că astfel de mesaje le reamintesc constant sensul și rostul muncii lor: „Pentru oameni. Pentru viață. Pentru șansa la o nouă zi în picioare — la propriu și la figurat.”











