O nouă întâlnire cu Junii Sibiului, sub semnul Centenarului

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu marchează astăzi evenimentul aniversar „Județul Sibiu în Anul Centenarului” printr-un spectacol extraordinar oferit de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Junii Sibiului sunt protagoniștii unui spectacol folcloric, organizat sub egida evenimentului aniversar „Județul Sibiu în Anul Centenarului”. Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de administrație românească în Transilvania și 50 de ani de la ultima reorganizare administrativ-teritorială a României, Consiliul Județean Sibiu și Junii Sibiului propun o călătorie muzical-coregrafică prin regiunile istorice ale României și prin zonele etnografice ale județului Sibiu. Periplul începe în  Mărginimea Sibiului, unde asistăm la vechiul obicei pastoral „Focul viu” și continuă în Moldova, în pași de bătută; în Maramureș pătrundem tainele obiceiurilor de Sânziene, străbatem, apoi, Oltenia, în pas de „Trei păzește” și ne întoarcem în Ardeal, pentru dansuri de câmpie, din zona Bihorului și de pe Valea Hârtibaciului.

Momentele coregrafice sunt contrapunctate de cântece de joc și cântece patriotice în interpretarea soliștilor Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Sînziana Ștefan, Sebastian Stan și Izabela Tomița. Conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu, coregrafia este semnată de Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf este Alesia Sas, iar conceptul artistic poartă semnătura Silviei Macrea.

Spectacolul are loc în această după-amiază, de la ora 17.00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Scena de pe lac, iar accesul este gratuit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*