Începând de vineri, 26 aprilie, la Sala de expoziții a Primăriei Municipiului Sibiu – Centrul de Informare Turistică, intrarea din Piaţa Mare – se va putea vedea o nouă expoziție de arte vizuale semnată de grupul Rod. Vernisajul va avea loc la ora 18.00, marcând deschiderea oficială a evenimentului.
Tema acestei expoziții este „Red /Roșu”, poate nu întâmplător, având în vedere că se apropie Sărbătoarea Paștilor. Culoarea roșie va fi prezentă în toate lucrările expuse și indiferent că este un mic accent sau domină cromatica tabloul, ea este elementul cheie. Dacă vreți să vedeți câte nuanțe pot fi explorate și cât de mult pot să transmită ele, vizitați expoziția!
Expun Daniela Aron, Ciprian Badiu, Dariana Baltador, Ileana Coca, Anca Costea, Ina Cristea, Felicia Drăghici, Patricia Drăghiciu, Ovidiu Dorin Hulea, Florentin Logigan, Ioana Claudia Mărgărita, Claudiu Peța, Oana Bogorin-Predescu, Marilena Popa, Ioana Urdea
și invitații: Gabriela Auer, Ana Maria Bexa, Marius Cazan, Cosmina Cobuz, Ovidiu Harja, Magdalena Neculaescu
Coordonator este Cătălin Precup, profesor de pictură.
Sub numele Rod sau Atelier Rod activează de niște ani un grup de artiști vizuali din Sibiu, format din cursanți și absolvenți ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu”, care s-au închegat într-un colectiv artistic, cu scopul de a da propria coloratură vieții cultural artistice a orașului.
Expoziția va putea fi vizitată până în data de 10 mai.