O lună de război în Ucraina. Peste 500.000 de refugiați ucraineni au intrat în România. 15.000 de soldați ruși au murit

Astăzi se împlinește o lună de la începutul invaziei ruse în Ucraina. De atunci, peste 527.000 de ucraineni au intrat în țara noastră.

Astfel, într-o lună de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, din 24 februarie şi până miercuri la ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 527.553 cetăţeni ucraineni, conform Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Miercuri, prin punctele de frontieră au intrat în România 54.217 de persoane, dintre care 8.910 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,1% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.855 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 5,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova 2.692 (scădere cu 17,9%), scrie Monitorul de Cluj.

De asemenea, tot în decurs de o lună, între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au murit de la invazia în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial NATO, citat de BBC. Acesta a adăugat că se estimează că între 30.000 și 40.000 de ruși au fost uciși sau răniți în lupte.

Rusia nu a furnizat un număr oficial de morți din 2 martie, când a spus că 500 dintre soldații săi au murit.

În ceea ce privește numărul soldaților ucraineni uciși, acesta nu a fost raportat recent, președintele Ucrainei declarând în urmă cu aproximativ două săptămâni că 1.300 de soldați ucraineni au murit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*