O cafea pe fiecare vârf

Cafeaua prăjită în Mediaș a ajuns pe cele mai înalte vârfuri montane din România.

Mihai Tiberiu, administratorul The Bean Mediaș, a urcat pe cele 14 vârfuri montane de peste 2.500 de metri din România în 3 zile și 4 ore. A făcut acest lucru alături de 3 prieteni, Paul Plăcintar, Cristian Stoica și Claudiu Moldovan. Cei patru au în comun pasiunea pentru cafea și pentru munte, iar așa s-a născut expediția lor pe care au numit-o „Specialty coffee on Romania’s highest peaks’’. „Tema acestei expediții a fost cafeaua, toți fiind îndrăgostiți de cafea. Planul era să facem o cafea pe fiecare vârf dar am prins vreme total neprielnică, așa că am decis să preparam cafeaua la bază și să urcăm apoi. Am lăsat câteva boabe de cafea prăjită în Mediaș pe fiecare vârf“, spune Mihai Tiberiu.

Aproape de record

Expediția lor a durat în total 3 zile și 4 ore. În acest interval au dormit circa 3 ore pe noapte, au parcurs peste 120 kilometri prin munțși peste 9000 metri ascensiune. „Unul dintre băieți este un bun prieten din Turda care e și barista, iar ceilalți sunt două vechi cunoștințe din Târnăveni, iar pasiunea pentru munte ne-a legat această prietenie. Am urcat împreunăplanul era să realizam acest obiectiv în 85-90 de ore, dar am reușit să îl finalizam în 75 de ore. Există un record omologat de 76 de ore, dar nu putem spune mai multe deoarece au fost alte proceduri în acest caz. Am dormit undeva la 3 ore pe noapte, am avut peste 120 de kilometri de parcurs prin munțși peste 9.100 de metri ascensiune“, mai spune Mihai Tiberiu.

14 vârfuri

Cele 14 vârfuri montane de peste 2.500 metri au fost atinse în ordinea: Peleaga, Păpușa, Parângul Mare, Lespezi, Călțun, Negoiu, Vânătarea lui Buteanu, Viștea Mare, Moldoveanu, Dara, Hârtopul Darei, Capul Morarului, Bucura Dumbrava și Omu. „Specialty coffee on Romania’s highest peaks sau, mai pe scurt, The Bean. Cele 14 vârfuri montane de peste 2.500 de metri din România în 3 zile și 4 ore. Pot să spun că sunt mai mult decât fericit, e un vis devenit realitate. Multe mulțumiri prietenului Rusu Marian pentru sfaturile esențiale referitoare la recuperarea musculară“, a transmis Mihai Tiberiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*