Un bărbat de 47 de ani din Sibiu a fost reținut după ce a furat o bicicletă și mai multe scule. Valoarea prejudiciului se ridică la 10.000 de lei.
„La data de 26 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 47 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sibianul este bănuit că, în perioada 04 – 15 martie a.c., ar fi sustras o bicicletă din fața unui imobil și mai multe scule din garajul unei locuințe, din municipiul Sibiu, prejudiciul cauzat depășind 10.000 de lei”, explică Comisarul șef de poliție Lazăr Luciana, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.