Aproape 70 de tineri din toată țara își vor dezvolta aptitudinile artistice și vor învăța despre dezvoltarea personală, cu prilejul școlii de iarnă „Tinerii de Azi – Adulţii de Mâine“.
Prima ediție a acestei școli de iarnă, organizată de Asociația Generației de Azi, va avea loc la Rîu Sadului, în perioada 7-12 februarie. În cadrul acesteia au fost prevăzute 68 de locuri pentru participanţi cu vȃrste cuprinse ȋntre 15 și 24 de ani.
Pentru elevi și studenți
Perioada de înscrieri s-a terminat de curând, iar organizatorii s-au declarat surprinși de numărul mare al tinerilor care s-au arătat interesați să participe la eveniment. „Am fost surprinşi să vedem un număr mare de doritori care au aplicat pentru această școală de iarnă, ţinȃnd cont că ȋncă nu ne-am revenit cu toţii după sărbătorile de iarnă. Şi de data aceasta, vor fi participanţi atȃt elevi, cȃt şi studenţi, devenind astfel singura şcoală de iarnă ȋn care aceştia stau sub aceeaşi «umbrelă», şi este o metodă de socializare şi de a descoperi lucruri noi“, a apreciat Cristian Tănase, preşedintele Asociaţiei Generaţiei de Azi.
Dezvoltare personală și integrare
Participanţii primei ediţii a școlii de iarnă vor avea parte de cursuri de dezvoltare personală ȋntr-o manieră anonformală și vor afla despre managementul conflictului, leadership şi luarea deciziilor, lobby şi advocacy şi responsabilitate socială, dar şi ateliere pentru dezvoltarea aptitudinilor artistice – muzică, dans, teatru sau pantomimă. „De la această școală de iarnă nu puteau să lipsească şi discuţiile libere menite să mărească motivaţia participanţilor (susţinute de modele de viaţă demne de urmat), toate ȋmbinate cu activităţi recreaţionale de iarnă, ȋn aer liber“, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. Având în vedere că, în prezent, sistemul educaţional românesc este axact în mare parte pe teorie, organizatorii sunt de părere că tinerii au nevoie de activităţi practice, care vin în sprijinul dezvoltării şi formării lor multilaterale. Astfel, școala de iarnă „Tinerii de Azi – Adulţii de Mȃine“ reprezintă o alternativă pentru a ajuta anumiţi tineri să se dezvolte personal pe mai multe planuri, dar şi pentru integrarea acestora ȋn mediul social, economic şi educaţional.
Buna seara. .incerc sa Iau legatura cu un participant la scoala de iarna ..nu imi raspunde. .va rog sa imi ziceti daca sunt ajunsi copii din Galati…multumesc
Pe copil il cheama haulica Cristian
Buna ziua! Puteti contacta organizatorii prin e-mail la eduard.caraenache13@yahoo.com. Daca aveti nevoie si de un numar de telefon, va rugam sa ne contactati prin intermediul formularului de contact si sa precizati numarul la care puteti fi gasita.