Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 17:00, vizitatorii sunt invitați pe Platforma educațională Etno Tehno Parc din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la o lecție de muzică …„altfel”.
De la clasic la divertisment, cvintetul de alamă Tromba Felix va interpreta lucrări ale unora dintre cei mai importanți compozitori, printre care Ceaikovski, Handel sau Elgar, dar și din repertoriul modern, precum „Libertango” de A. Piazzolla, coloane sonore din filme celebre („Pantera roz” – H. Mancini), compoziții inspirate din folclorul românesc („Dans țărănesc” – C. Dumitrescu) sau chiar hituri pop (Michael Jackson – „Billie Jean”).
În completarea programului muzical, cei cinci artiști vor prezenta instrumentele de suflat din alamă: trompetă, trombon, corn, tubă.
Tromba Felix, unul dintre cele mai proaspete proiecte muzicale ale orașului Sibiu, este format din: Medve Sandor (trompetă), David Jurca-Zorlențan (trompetă), Alin-Ștefan Roman (corn), Ion Palagniuc (trombon) și Gheorghe Simion Ianța (tubă). Repertoriul cvintetului reunește muzică clasică și muzică de film, dar și piese de jazz.
„În concertele educative susținute pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și prin participarea la festivaluri, recitalurile Sibiu Music Stops sau cele de la Noaptea Muzeelor ori Târgul Național de Ecoturism, TROMBA FELIX a creat de fiecare dată o atmosferă extraordinară.
Mulțumim, Filarmonica de Stat Sibiu!”, transmit reprezentanții muzeului sibian.











