Un nou val de infecții respiratorii lovește județul Sibiu. Datele oficiale arată că între 4 și 10 noiembrie s-au înregistrat 1.350 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare, cu 152 mai multe față de săptămâna anterioară, când au fost raportate 1.198 de cazuri.
În urma centralizării datelor comunicate de către furnizorii de servicii medicale din județul Sibiu, în cadrul sistemului de supraveghere a gripei şi a infecţiilor respiratorii, vă comunicăm că în perioada 04 – 10 noiembrie (pe durata unei săptămâni) au fost înregistrate 1350 cazuri de Infecţii Acute de Căi Respiratorii Superioare (IACRS), în creștere față de săptămâna precedentă, când au fost raportate 1198 cazuri.
Cele mai multe îmbolnăviri au apărut la grupele de vârstă 5-14 ani și 15-49 ani, fiind semnalate și 108 de internari, din care 47 la grupa de vârstă 15-49 ani.
În aceeași perioadă au fost înregistrate 260 pneumonii, față de 280 în săptămâna anterioară, nefiind raportat nici un caz de gripă.
DSP recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor de unică folosință pentru strănut sau tuse) și a unui regim de viață sănătos (alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare), esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și gripă, ținându-se cont în special de evitarea oricăror aglomerații din spațiile publice. „De asemenea, încurajăm utilizarea măștii de protecție, dacă aglomerația nu poate fi evitată.
Îndemnăm continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populația expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, copii, persoane imunodeprimate, persoane cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace”, transmite DSP.